„Atuurile Timişoarei sunt imbatabile. E ca un «copac ale cărui fructe» te îmbie să i le mănânci, dar doar dacă ştii cum să i le culegi”

Ediția pilot a proiectului inițiat de artistul Ciprian Chirileanu, „Diplomatic Art”, a revitalizat Timișoara prin artele vizuale. Consulatele existente în orașul de pe Bega, în număr de 18, s-au implicat în desfășurarea a nu mai puțin de opt expoziții, în perioada septembrie-decembrie.
„Diplomatic Art” îşi propune să promoveze şi să prezinte creaţiile artiştilor vizuali contemporani, cetăţeni ai ţărilor reprezentate prin instituţiile consulare în Timişoara. Este vorba despre: Austria, Bulgaria, Cehia, Coreea de Sud, Estonia, Franţa, Germania, India, Italia, Macedonia, Moldova, Ţările de Jos (Olanda), Peru, Serbia, Spania, Suedia, Tunisia şi Ungaria. Participanţii sunt născuţi în ţara pe care o reprezintă, deţinând şi cetăţenia acesteia. Proiectul este inclus în sfera interculturalităţii și atestă capitalei Banatului calitatea de oraş cosmopolit.
Președintele Uniunii Artiștilor Plastici – filiala Timișoara (UAPT), Ioan Szekernyés, a declarat că „proiectul ambițios și cuprinzător revitalizează orașul de pe Bega, prin numeroasele vizite ale artiștilor de pictură, sculptură și nu numai. La început, consulatele, Primăria și Consiliul Județean nu au înțeles ce dorim să realizăm. Evenimentul ar fi avut nevoie de o sală multifuncțională pentru ca toți artiștii să își prezinte creațiile în același timp. Am face, cu mare drag, mult mai multe expoziții dacă am avea unde să le organizăm. Sperăm ca prima ediție să îi convingă pe toți că «Diplomatic Art» este un eveniment care trebuie să fie sprijinit și promovat. Poate contribui, într-o mare măsură, la imaginea Timișoarei în ceea ce privește viața artistică”.
Dintre cei 40 de artiști participanți, zece au vizitat capitala Banatului, participând la diferite expoziții. Proiectul a contribuit atât la dezvoltarea și valorizarea artelor vizuale, cât și la susținerea Timișoarei pentru a deveni Capitală Culturală Europeană în 2021. Iubitorii de artă au avut ocazia de a admira peste 30 de lucrări – realizate prin scuptură, pictură, desen și nu numai – găzduite în opt galerii de artă.
„Diplomatic Art” este un eveniment realizat în colaborare cu Uniunea Artiştilor Plastici – filiala Timişoara (UAPT) şi finanţat de Consiliului Local Timişoara.
- Care au fost factorii / motivele care v-au determinat să organizați un astfel de eveniment pentru timișoreni?
- Sunt mai mulţi factori / motive. Dintre cele mai importante aş menţiona, în primul rând, experienţa personală de iniţiator şi coordonator al unor proiecte culturale ample în felul lor („Student Fest 1991”, Bienala Internaţională de Gravură Mică „Graphium 2004” etc). Apoi, situaţia când am identificat existenţa a 12 Consulate Generale sau Onorifice în Timişoara, în anul 2011. În prezent sunt 18. Un alt element determinant a fost postura în care mă aflam în 2011, de vice-preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici – filiala Timişoara (UAPT), coroborată cu decizia Consiliului Local ca Timişoara să candideze la titulatura de Capitală Culturală Europeană pentru 2021. Atuurile Timişoarei sunt imbatabile. E ca un „copac ale cărui fructe” te îmbie să i le mănânci, dar doar dacă ştii cum să le culegi.
- Cum a decurs prima ediție DIPLOMATIC ART?
- Dacă iau în considerare data când proiectul a primit aprobarea de finanţare din partea Consiliului Local Timişoara, la sfârşitul lunii aprilie a.c., organizarea a avut un ritm extrem de alert. Până în toamnă trebuia să pun cap la cap spaţiile de expunere (galerii de artă) şi timpul disponibil al artiştilor participanţi, din 18 ţări. De regulă, programările se fac la sfârşit de an, respectiv în 2013. Ar fi fost mult mai simplu dacă totul s-ar fi petrecut într-un singur spaţiu generos şi într-o singură perioadă. Singurul inamic îmi era timpul, „imens” de scurt. Cu alternanţa celor opt expoziţii desfăşurate în perioada septembrie-decembrie, consider că ediţia pilot a avut o cursivitate firească, ajutat fiind de echipa organizatorică compusă din Renée Renard, Daniela Gomboş şi Ioan Szekernyes. Au fost prezentate în șase spaţii expoziţionale peste 140 de lucrări semnate de 40 de artişti (din toate ţările care au reprezentanţe diplomatice în Timişoara). Zece artiști au fost prezenţi la unele vernisaje.
- Cum va decurge următoarea ediție DIPLOMATIC ART?
- DIPLOMATIC ART este un proiect artistic organizat de UAPT, prin urmare artele vizuale vor fi prezente şi la ediţiile următoare. În prezentarea proiectului este menţionată posibilitatea extinderii şi pentru alte genuri artistice – literatură, teatru, muzică etc. Totul depinde de impactul ediţiei pilot, de accesarea unor fonduri de finanţare, precum şi de unele contacte cu alte instituţii de cultură. Această extindere poate să fie prezentă încă de la ediţia a doua, dar este încă prea devreme pentru a spune acum în ce fel şi cum.
- Cu ce impresie au rămas artiștii care au vizitat orașul de pe Bega?
- Nu cunosc impactul real pentru că nu am avut timp să culeg informaţii şi să analizez, sunt încă în plină organizare a ultimelor două evenimente, însă îl intuiesc a fi unul pozitiv din simplul fapt că nu am auzit păreri negative. Un reper este pagina de Facebook DIPLOMATIC ART, având în vedere unele aprecieri de la persoane pe care nu le cunosc deloc. Din câte cunosc, artiştii participanţi cât şi cei prezenţi la vernisaje au apreciat proiectul, unul dintre ei fiind uimit de numărul de consulate, respectiv de atâtea naţii existente în Timişoara. În schimb, ei erau miraţi de ce nu se fac renovările stradale pe etape, nu totul deodată şi încet... În general, impresiile lor sunt pozitive, sunt convins de asta, altfel aş fi aflat contrariul.
- Ce îmi puteți spune despre Miriam Cantera? De unde provine numele expoziției UNDERGROUND HORIZONS?
- Miriam Cantera este o graficiană din Spania, specializată în tehnicile gravurii, cu premii şi menţiuni obţinute la diferite manifestări internaţionale anuale sau bienale de gravură (Premiul I la Cadaques, în 2007 etc). De obicei, ea lucrează pe plăci de aluminiu, însă lucrările de la Galeria „Pygmalion” – care fac parte din singura expoziție personală din cadrul DIPLOMATIC ART 2014 – sunt litografii (pe plăci din piatră) realizate în ultimii patru ani. Sunt inspirate de eroziunea suprafeţei pământului, de diverse fenomene naturale sau artificiale ale peisajului, precum şi de structuri subterane. Personal, consider o reuşită expoziţională dată de acurateţea tehnicii şi abordarea unui abstract spre o anume stare contemplativă pe care o transmit imaginile. Artista ne-a fost recomandată de către Galeria „Brita Prinz Arte” din Madrid, ca şi o altă participantă din Spania, Beatriz Palomero.
- În ce fel a ajutat festivalul candidatura Timișoarei pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021? Ce așteptări aveți?
- Conceptual, proiectul DIPLOMATIC ART – inclus în sfera interculturalităţii – atestă capitalei Banatului calitatea de oraş cosmopolit, în contextul câștigării competiției. Ediţia pilot demonstrează oportunitatea şi capacitatea organizatorică existentă în Timişoara, în anul 2014. Până înainte de 2021, aşteptările mele sunt multe. Dar aş aştepta cu bucurie reală construcţia unui spaţiu expoziţional amplu pentru artă contemporană, unde pot expune împreună, spre exemplu, artişti din 18 ţări. Sau un loc în care, prin logistica adecvată, timișorenii să aibă ocazia de a viziona materiale video, un alt tip de artă. La un moment dat, o anumită instituție mi-a oferit toată istoria selectivă a video-art-ului din ţara pe care o reprezenta, din perioada 1960-2010.
Alexandru Virgil STOICA

