Gala Premiilor UNITER 2023 revine, după șase ani, la Timișoara și prezintă producțiile nominalizate la categoria cel mai bun spectacol al anului 2022. Un gând care, în sfârșit, prinde contur în contextul Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023.
Așadar, publicului din Timișoara îi vor fi prezentate, în perioada 7-10 iunie 2023, trei dintre cele mai bine cotate spectacole de teatru ale anului 2022, nominalizate la premiile UNITER. Reprezentațiile vor fi urmate de sesiuni Q&A cu publicul spectator.
Programul celor mai bune producții teatrale ale anului 2022, la Timișoara este:
- 7 iunie, ora 18.00 și 21.00, Sala 2 a Teatrului Național „Mihai Eminescu” Timișoara – Parcul Civic: „Oedip Rege” de Sofocle, regia Declan Donnellan, scenografia Nick Ormerod, producător Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova
- 8 iunie, ora 19.00 și 9 iunie, ora 16.00, Fabrica de Decoruri a Teatrului Național, (str. Paul Morand nr. 9, în Parcul Industrial Freidorf), deschisă în premieră ca spațiu de spectacol, cu această ocazie: „Antonin Artaud. Familia Cenci”, după Shelley și Stendhal, regia Silviu Purcărete, scenografia Dragoș Buhagiar, producător Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași
- 9 iunie și 10 iunie ora 19.00, Sala 2 a Teatrului Național – Parcul Civic: „Seaside Stories” de Marius Chivu, Lavinica Mitu, Dan Alexe, Simona Goșu, Tudor Ganea, Nicoleta Dabija, regia, scenariul, universul sonor Radu Afrim, scenografia Theodor Cristian Niculae, producător Teatrul de Stat Constanța
Biletele au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate on-line, pe www.tntm.ro sau fizic de la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara – Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2, marți - duminică, orele 11.00-19.00, tel. 0256 201 117.
Spectacolul Galei Premiilor UNITER va avea loc la Sala Mare a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara luni, 12 iunie, ora 20.00. Evenimentul va fi transmis în direct pe www.uniter.ro, www.tvr.ro, TVR Cultural și Radio România Cultural. Evenimentul va fi transmis live de la ora 19, pe contul de YouTube al UNITER și pe pagina de Facebook a UNITER.
GALA PREMIILOR UNITER 2023 este un Proiect finanțat prin Programul cultural național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023.