Noémi Kiss a fost invitată la Festivalul Internaţional de Literatură de la Timişoara, ediţia a treia, Festival intitulat „La vest de est/La est de vest”, ţinut anul aceasta la Muzeul de Artă, între 22-24 octombrie. Alături de alţi invitaţi, Noémi Kiss a citit un fragment din cartea sa „Cutia jerpelită de bijuterii. Călătorie în Est”, volum aflat între eseu şi beletristică şi editat în anul 2009.
Noémi Kiss s-a născută în anul 1974 în Gödöllő, Ungaria şi este una dintre cele mai promițătoare autoare din literatura maghiară contemporană, o apreciată cercetătoare literară. A studiat Literatura Maghiară, Literatură Comparată și Sociologie la Universitatea din Miskolc, unde e lector din anul 2000. Și-a susținut teza de doctorat în anul 2003, avînd ca subiect receptarea operei lui Paul Celan în spațiul maghiar. Noémi Kiss a publicat romane, proză scurtă, eseuri și critică literară. Activitatea sa literară cuprinde numeroase texte despre depășirea granițelor dintre țări și a barierelor de gen.
Opera sa literară a fost tradusă în limbile engleză, germană, bulgară și sîrbă. În prezent, locuiește la Budapesta, este membră a Asociației Tinerilor Scriitori Maghiari și este redactor la revista maghiară Új Holnap.
Autoarea maghiară a fost prezentă la FILT în ultima seară, iar la final a răspuns întrebărilor formulate de moderatorul serii, Marius Chivu (scriitor), întrebări adresate şi celorlalţi invitaţi. Câteva din aceste întrebări, în varianta parţial revizuită, precum şi răspunsurile date de Noémi Kiss, vi le aducem la cunoştiinţă în prezentul material.
- Faţă de ce anume te simţi responsabilă atunci când creezi ficţiune? Cât de multe îţi permiţi şi cât de puternică te simţi în faţa unei foi de hârtie, unde trebuie, şi nu neapărat trebuie, să spui adevărul?
- Poate, chiar nici datele geografice pe care le-am enumerat în carte nu sunt sută la sută adevărate. Nu ştiu unde este centrul Europei, unde este Europa de est, ce înseamnă Europa de est, ce însemnă Europa Occidentală, eu nu ştiu! Practic, în textul meu am încercat să ironizez acest fenomen. Bineînţeles, pentru mine sunt foarte importante faptele, dar faptele se descriu prin cuvinte. Noi lucrăm prin cuvinte. Cuvintele sunt mai importante pentru mine decât faptele şi, în consecinţă, faptele nu există pentru noi, chiar şi atunci dacă vorbim, sau dacă vorbesc în cartea mea despre un teritoriu care, istoric, practic nu a existat sau a fost lipsit de elementele lui, pentru că vorbim despre Ucraina.
- Ce a fost mai întâi, critica literară sau ficţiunea? În ce măsură te-a ajutat critica literară atunci când ai scris ficţiune sau dimpotrivă, crezi că, într-un fel sau altul, te-a făcut mai conştientă de ceea ce scrii şi a pus mai multă presiune pe scrisul prozei tale?
- Din fericire, nu sunt un scriitor naiv, deci, niciodată nu o să public nici jurnalul zilnic, nici scrisorile mele de amor. Cred că este o caracteristică a culturii maghiare. La noi foarte mulţi scriitori fac şi critică literară şi scriu şi eseuri şi beletristică. Practic, acest volum al meu este la hotarul între eseu şi beletristică, restul volumelor mele sunt pe terenul beletristicii. Pentru mine este foarte importantă literatura europeană, scriu în mod regulat
critică literară, atât despre autorii din Europa estică, cât şi despre autorii din Ungaria, pe care o revistă de specialitate le şi publică în mod regulat. Apare o singură problemă, pentru că am doi copii care s-au născut nu demult şi nu mai am destul timp pentru a citi.
- Care este cel mai nesuferit lucru, cel mai greu de îndurat lucru pe care l-a adus în viaţa ta scrisul la un moment dat sau poate ţi-l aduce în mod constant? Care este satisfacţia, plăcerea extraordinară pe care nimic altceva nu ţi-ar putea-o aduce în viaţă, decât scrisul?
- Pentru mine familia este problema cea mai mare, provocarea cea mai mare, mai ales tatăl meu care a fost foarte supărat pe mine din cauza unuia dintre volumele mele pentru că am scris nişte lucruri foarte urâte despre familie, şi el a interpretat cartea ca biografică şi nu ca ficţiune, dar, şi experienţa, trăirea cea mai mare se leagă tot de tata care acum trei ani mi-a cumpărat o casă cu o singură cameră şi o bucătărie şi acolo mă retrag să lucrez. Eu pot să creez numai dacă sunt în natură şi numai dacă sunt absolut singură. Este foarte greu să-mi găsesc timpul necesar pentru asta, să ajung în locul respectiv. Un articol de ziar, de publicaţie, pot să-l scriu oricând şi oriunde.
- Există inspiraţie pentru scris? Te-ai întâlnit vreodată cu inspiraţia?
- Pentru mine cea mai mare inspiraţie este reprezentată în primul rând de oameni. Am fost timp de o jumătate de an în Zurich, în Elveţia. A fost foarte plictisitor! În schimb acolo am scris, am creeat cel mai mult pentru că nu am fost tât de preocupată de ce se întâmpla împrejurul meu. Am constatat că un scriitor, cu cât este mai occidental, scrie volume mai groase, şi cu cât este din Europa estică, volumele devin tot mai înguste. Cele mai groase sunt scrise, de exemplu, de suedezi, pentru că ei sunt cei mai bine finanţaţi pentru literatură, în timp ce în Ungaria, volumele care apar sunt foarte subţiri pentru că sunt foarte concentrate şi ceea ce scrie autorul, scrie de fapt despre ce îl înconjoară. Trăim într-o realitate care bate filmul! Dar, revenind la treburi serioase. Eu consider că cea mai mare inspiraţie este dată de statul la masă. Stau foarte mult la birou, motiv pentru care mă doare şi spatele şi trebuie să fac gimnastică medicală. Sunt în acelaşi timp şi alergător de cursă lungă sau învăţător de cursă lungă, iar asta îmi oferă multă inspiraţie.
- Guvernul Ungariei, prin PEN Club Maghiar, a acordat în 2011 premiul „Janus Pannonius”, în valoare de 50.000 de euro, scriitorului american Lawrence Ferlinghetti. Scriitorul american a refuzat premiul după ce a aflat că executivul maghiar (considerat de dreapta, chiar naţionalist) a intervenit asupra libertăţii de exprimare în Ungaria. Ne poţi spune mai multe despre această situaţie? S-a schimbat ceva? Te-a afectat în mod direct?
- Da, cred că este un lucru important. În Ungaria, scriitorii abia primesc finanţare sau sprijin şi nu a fost întâmplător faptul că am menţionat că eu am primit o finanţare, o bursă din partea unui alt stat, fapt pentru care îi sunt foarte recunoscătoare şi fac parte dintre cei aleşi şi chiar mă simt norocoasă pentru că pot să fiu publicată în limba germană. Szöcs Géza, preşedintele PEN Club, este de origine din Cluj şi tratează şi reprezintă o linie foarte îngustă în literatura maghiară şi este revoltător sau deranjant că ei acordă 50.000 de euro scriitorului din orice alt stat, atunci când cu aceşti 50.000 de euro ar putea fi relansată sau sprijinită toată literatura maghiară sau toţi scriitorii actuali maghiari. Practic, a fost o situaţie atât de absurdă şi grotescă încât nici nu s-a putut să nu se refuze preluarea acestui titlu şi al premiului. Nu ştiu foarte multe amănunte, dar ştiu că suma exorbitantă a creat animozităţi la momentul respectiv. Într-adevăr, este o problemă acum pentru literatura maghiară, faptul că guvernul maghiar sprijină după propria alegere, după propriul plac, numai anumiţi scriitori simpatici şi nu este deloc democratică această manieră. O singură dată am avut ocazia să mă întâlnesc cu Szöcs Géza, la Berlin, şi aprecierea lui a fost atunci într-o singură propoziţie, că literatura maghiară feminină este de foarte proastă calitate, aşa că eu, în momentul de faţă, mă aflu cel mai departe de politica culturală maghiară.
- Omenirea se confruntă la ora actuală cu o serie de probleme: încălzirea globală, foametea din Africa, numeroase animale pe cale de dispariţie, păduri defrişate, virusul Ebola etc. Dacă ar fi să rezolvi una din aceste probleme cu care se confrunta omenirea acum, pe care a-i alege să o rezolvi?
- Eu întreb dacă şi Putin face parte din cercul pacostelor, iar dacă este considerat o pacoste, aş scrie ceva ca să-l elimin din istorie. Sunt umană şi aş folosi o eliminare cu proceduri umane. Eliminare umană!
A consemnat Cornel SERACIN
