Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge
ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine.
Ion Rațiu

Aniversare: de 25 de ani în slujba TIMIȘOAREI

Ce pot să însemne 25 de ani, te întrebi legitim, pentru un oraş cu stagii de milenii? O picătură în…

Acord între FALT și Colterm: facturile vor ajunge mai repede la proprietari

Federaţia Asociaţiilor de Locatari Timișoara (FALT) şi Colterm, furnizorul de energie termică, au purtat, prin reprezentanții lor, discuţii menite să…

Astronautul Dumitru Prunariu, la Timișoara: conferință pentru studenții de la UVT

Dumitru Prunariu, singurul astronaut român care a participat la o misiune în cosmos, va susține în fața studenților de la…

Mitropolitul Ioan Selejan și-a început munca de păstorire a credincioșilor din Banat

Ioan Selejan s-a născut în 16 noiembrie 1951, la Petrani, judeţul Bihor, a fost primul Episcop al Episcopiei Covasnei şi…

Un secol de la Primul Război Mondial - expoziție comemorativă la Muzeul Banatului

Războiul cel Mare, Războiul Națiunilor, denumit, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, Primul Război Mondial, a fost un…

Tradiție respectată: Crăciunul sârbesc, sărbătorit de întreaga comunitate din Becicherecu Mic

Comunitatea sârbă din Becicherecu Mic a sărbătorit, după tradiția seculară, sfânta sărbătoare a Nașterii Mântuitorului Isus Hristos. Crăciunul a însemnat…

Mesajul Majestăţii Sale Regelui Mihai I de Crăciun 2014

Români,


Este al şaptezeci şi cincilea an în care mă adresez vouă de Crăciun. România anului 2014 este atât de diferită…

Serbare de Crăciun: colinde la Școala Gimnazială Parța

Elevii Școlii Gimnaziale Parța au pregătit, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, dar și pentru a-i arăta lui Moș Crăciun că…

Luna colindelor, cu și pentru dudeșteni

Spiritul sărbătorilor de iarnă se simte din plin în comuna Dudeștii Noi. Încă de la începutul lunii decembrie, au avut…

Moș Crăciun, la Școala Gimnazială ,,Dimitrie Țichindeal” din Becicherecu Mic

În prag de sărbătoare, elevii Școlii Gimnaziale „Dimitrie Țichindeal” din Becicherecu Mic au pregătit un program artistic de excepție prin…

Pagina 937 din 972

© 2014-2026 Ziarul Timișoara. Toate drepturile rezervate | Termeni și condiții | Confidențialitate | Cookies