Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge
ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine.
Ion Rațiu

Trei sferturi dintre copii nu știu ce să facă atunci când sunt abuzați sexual în mediul online

Organizația Salvați Copiii a încheiat și făcut public un studiu privind utilizarea internetului de către cei mici. Rezultatele sunt îngrijorătoare…

Bugetul Timișoarei, în consultare publică

Primăria Municipiului Timișoara supune consultării publice bugetul local pentru 2022. Anul acesta pentru funcționare și dezvoltare e alocată suma de…

Un nou Spital Municipal în nordul Timișoarei se va ridica în urma unui parteneriat între Primăria Timișoara și I.F.C.

Noul spital municipal ce va fi amplasat în nordul orașului, lângă Aerodromul Utilitar Cioca, va fi dotat cu aparatură de…

Un pas mai aproape spre visul de acum 80 de ani al Reginei-Mamă Elena, cu sprijinul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timişoara: SĂVÂRŞIN, CENTRU DE EXCELENŢĂ

„Pe data de 18 iunie 1944, Regina-Mamă Elena, care lucrase enorm pentru restaurarea parcului şi a castelului Săvârşin, a scris…

Muzeul Banatului scoate dragostea la concurs

Despre dragoste s-au scris pagini întregi, însă de fiecare dată a mai rămas ceva de adăugat. Lipsit de orice fel…

Tururi ghidate pentru studenți, pe șantierul de la Castelul de Apă

Joi, 10 februarie, va avea loc prima din seria de vizite dedicate studenților pe șantierul Castelului de Apă din Iosefin…

Colibășanu, în fața unei noi premiere românești

După 10 ani de la prima încercare de a atinge vârful Kangchenjunga, alpinistul timișorean Horia Colibășanu va încerca din nou…

Patru candidați concurează pentru funcția de director executiv al Direcției Poliția Locală Timișoara 

Patru candidați au fost declarați admiși la proba selecției de dosare din cadrul concursului deschis pentru ocuparea funcției de director…

Timişoara 2022: frig afară, frig în case!

Abonaţii racordaţi la Colterm şi instituţiile racordate la sistemul de termoficare al oraşului continuă să lupte cu frigul.În casele…

Știri de la Episcopia Romano-Catolică / Pressemitteilung / Hírek

1. Curs de formare a laicilor
Cursurile de formare a laicilor, la care participă aproximativ 100 de persoane din diferite parohii…

Pagina 680 din 972

© 2014-2026 Ziarul Timișoara. Toate drepturile rezervate | Termeni și condiții | Confidențialitate | Cookies