Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge
ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine.
Ion Rațiu

Metodă nouă de a le lua banii timișorenilor. Rețea de stații SelfPay

Primăria, prin Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara, introduce o nouă opțiune pentru achitarea taxelor și impozitelor locale. Începând din data…

Semnal de alarmă al cadrelor didactice

Cadrele didactice din Sindicatul Învățământului Preuniversitar Timiș se declară alarmate de veștile venite dinspre Cotroceni, cu privire la măsurile care…

Ce trandafiri? Timișoara, ca o pajiște alpină. Caprele mai lipsesc. GALERIE FOTO

Eenumită, printre altele, pentru celebrul Rosarium din perioada interbelică, pe când în actualul Parc al Rozelor se găseau 1.200 de…

La Uivar, două weekend-uri cu frontiera deschisă

La inițiativa Consiliului Județean Timiș, în colaborare cu autoritățile române și sârbe, se va deschide ocazional un punct de trecere…

Distracție pentru toate vârstele, în Iulius Town: competiții dedicate familiilor, fashion show-uri și teatru de păpuși

Aventura verii continuă în Iulius Town, iar dacă weekend-ul acesta ai rămas în Timișoara te așteptăm alături de cei dragi…

Timișorenii vor cărți de identitate cu cip. Ce schimbări aduc acestea?

Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara informează că, până în prezent, au fost depuse 1.076 de cereri pentru obținerea Cărții…

Pistă nouă de biciclete pe strada Cosminului

Primăria Timișoara va extinde rețeaua de piste de biciclete printr-un proiect propus de timișoreni, în cadrul procesului de bugetare participativă…

CJT modernizează drumul către podul plutitor de la Igriș

Lucrările de întreținere și modernizare continuă pe drumurile județene din Timiș. Astfel, pe DJ 682F, care leagă localitățile Sânpetru Mare…

Sinagoga din Fabric va fi pusă în valoare

Primăria Timișoara, în parteneriat cu World Monuments Fund, a demarat procesul de elaborare a temei de proiectare pentru reactivarea fostei…

Tronson nou pe calea ferată Lugoj - Timișoara

În cadrul modernizării liniei de cale ferată Caransebeș - Timișoara - Arad, pe distanța Lotului 2 Lugoj – Timișoara Est…

Pagina 157 din 973

© 2014-2026 Ziarul Timișoara. Toate drepturile rezervate | Termeni și condiții | Confidențialitate | Cookies