
Primăria Municipiului Timișoara, prin Direcția de Urbanism, și-a anunțat intenția de a începe planificarea coerentă a Zonei Antenelor, ultima zonă centrală nesistematizată din punct de vedere urbanistic, întinsă pe o suprafață de aproximativ 44 de hectare. Primăria deține, de asemenea, un teren nevalorificat, pe care dorește să-l redea comunității prin acest proces. Zona este delimitată de str. Divizia 9 Cavalerie, str. Aristide Demetriade, bulevardul Antenei și zona reglementată prin PUZ aprobat prin HCL 293/2015 (Open Ville).
Masterplan-ul va fi realizat de Direcția Generală Urbanism și Planificare Teritorială și are o durată de elaborare și aprobare de două ori mai scurtă decât elaborarea unui Plan Urbanistic Zonal pentru întreaga zonă și crește gradul de adaptabilitate a dezvoltării teritoriale pe termen mediu și lung. Acesta servește și ca bază pentru viitoare Planuri Urbanistice Zonale private. Durata de elaborare a strategiei este de aproximativ 10 luni.
„Au existat consultări cu proprietarii din zonă, care s-au arătat deschiși față de această inițiativă de sistematizare și care au fost informați cu privire la condițiile procesului de elaborare a strategiei. Astfel, în perioada de elaborare, va fi suspendată depunerea de documentații de urbanism aferente acestei zone”, a mai anunțat municipalitatea.
Se pare că elaborarea de masterplan-uri pe zone e mai facilă decât finalizarea Planului Urbanistic General (PUG) al Timișoarei. La ora actuală, în orașul de pe Bega se lucrează după un PUG elaborat în 1998 (adică în secolul trecut) și aprobat de consilierii locali în 2001. La plecarea din funcție, fostul primar Gheorghe Ciuhandu a lăsat un PUG nou început, criticat la vremea respectivă de susținătorii noului edil Nicolae Robu. Acesta nu a reușit, în cele două mandate (opt ani), să finalizeze noul PUG. Istoria continuă cu noua administrație. Au venit oamenii proaspeți și au spus că PUG-ului îi lipsea mai ales un aviz de la ANCPI, instituție care ar fi constatat o diferență de multe hectare între intravilanul din evidența primăriei și cel din evidența de la cadastru. Totuși, la jumătatea anului trecut, noul arhitect-șef al Timișoarei declara că s-a reușit trimiterea către Oficiul de cadastru a tuturor documentațiilor de urbanism, iar celelalte avize nu mai constituie o problemă. „Eu cred și sper, pentru că la asta am muncit de când am venit în Primăria Timișoara, ca să ajungem într-un punct palpabil, să avem anul ăsta documentația de PUG supusă votului”, spunea Gabriel Almăjan. Un drum lung de la vorbe la fapte, pentru că de atunci au mai trecut aproape nouă luni...

