Un dramatic accident de circulație s-a petrecut în urmă cu o lună la Belinț, când un tânăr de 22 de ani care conducea o camionetă a intrat pe contrasens și s-a izbit cu un autoturism condus de o femeie de 55 de ani. În urma impactului, o altă femeie, de 46 de ani, aflată în autoturismul lovit, a fost rănită, fiind transportată la spital.

La o lună după accident, vicitma a postat un mesaj pe rețelele de socializare, în care deplânge modul neprofesionist în care a primit îngrijiri medicale. Iată mesajul acesteia:

„Discriminare la maximum. După cum știți sunt o persoană veselă și pozitivă. Ieri, fiind obligată să fac consultul medico-legal la IML Timișoara, m-am prezentat cu cârje după 23 de zile de la operația suferită în urma accidentului rutier de la Belinț din 07.02.2023.

Ajunsă acolo, mi s-a oferit un scaun cu rotile. După completarea actelor și plata taxelor, la o oră după a apărut Dl Dr. Gavriliță Mircea care nu m-a băgat în cabinetul de consultații pentru că scaunul pus la dispoziție chiar de instituție nu intra în cabinetul medical!

Deci «consultul» a avut loc în sala de așteptare unde doar am fost întrebată unde am fost operată. Nu am putut să spun ce alte probleme sunt pentru că nu m-a ascultat.

Nu am fost consultată încă neurologic și nici nu a luat în calcul lovitura la cap (deși cicatricea este mare și evidentă) și nici faptul ca hemoglobina mea a scăzut la 7,7 în urma operației și urmează să fiu internată pentru investigații de dna Ioniță Hortensia la secția de hematologie. În schimb am primit 70 de zile de ingrijiri medicale... yeiii.

Nu atașez poze pentru că sunt foarte greu de vizionat”.