
Grupul consilierilor liberali din Timișoara atrage atenția asupra lipsei de transparență privind organizarea deschiderii oficiale a TM2023 de către Primăria Timișoara și solicită:
1. Publicarea costurilor totale alocate pentru organizarea evenimentului și descrierea tipurilor de cheltuieli efectuate;
2. Prezentarea în plenul Consiliului Local Timișoara a unui raport din partea Centrului de Proiecte, structură delegată pentru cheltuirea banilor publici și coordonarea întregului eveniment.
Consilierii liberali semnalează, de asemenea, că, împotriva cerințelor și avertizării transmise de Comisia Europenă, „primarul USR al Timișoarei, Dominic Fritz”, a politizat reputatul titlu european și a plătit anunțuri în spațiul online în care Programul Național „Timișoara - Capitală Europeană a Culturii” a fost atribuit USR-ului.
„Fără îndoială, există controverse serioase și fundamentate privind organizarea deschiderii oficiale a TM2023 de către Centrul de Proiecte Timișoara. Toate aceste discuții pot fi utile dacă Centrul de proiecte își îndreaptă atenția asupra echipei cu care a lucrat, dacă identifică cine și unde a greșit. Până acum s-a mers pe încredere și, iată, au cheltuit milioane de euro pe un eveniment catalogat ca fiind submediocru, cu grave încălcări ale etichetei impuse de protocol și, pe alocuri, chiar cu încălcarea legii. În loc să fie susținute, au fost atacate valorile Timișoarei: nu s-a respectat tricolorul, nici drapelul, Catedrala este și astăzi mascată de acea schelă ciudată, iar Biserica Ortodoxă Sârbă a fost acoperită de scena pe care a urcat Taraful de Caliu”, a declarat Cosmin Tabără, viceprimar liberal al municipiului Timișoara.
Clarificarea aspectelor legate de organizarea deschiderii oficiale a TM2023 este importantă deoarece acesta a fost primul eveniment major organizat de echipa Centrului de Proiecte Timișoara și este deja un exemplu de rele practici. Dacă publicul și autoritățile responsabile trec cu vederea haosul organizatoric și cheltuirea fără discernământ a banului public, pe viitor nu există nici o certitudine că acest model nu se va repeta din nou și din nou, pe tot parcursul anului 2023.

