Fotbalul a intrat la apă în Timișoara. În locul fostului stadion UMT s-a construit un aquapark, care va rivaliza cu băile de acest gen din Ungaria. Obiectivul este unul destul de impresionant, cu peste 1.700 de metri pătrați de luciu de apă, sală de bazine cu apă termală, patru tobogane indoor, jocuri cu apă, un SPA cu servicii complete, dușuri tematice, restaurant și chiar o clinică de fizioterapie. Bazinul destinal adulților va avea 800 de metri pătrați, iar cel pentru copii, 300 de metri pătrați, în timp ce bazinul de aterizare de pe tobogane va fi de 130 de metri pătrați. Toate bazinele vor fi încălzite, iar cel din exterior va fi deschis și iarna, apa având o temperatură de 36 de grade.

Lucrările au demarat în vara lui 2021, valoarea investiției fiind de 83 de milioane de lei, 29 de milioane de lei fiind finanțare europeană nerambursabilă. Conform proiectului, investiția ar trebui să fie gata la sfârșitul lunii mai a acestui an, dar în ultima vreme s-a lucrat la foc continuu pentru ca inaugurarea să se facă în acest weekend, adică în 17-19 februarie, odată cu deschiderea oficială a programului Timișoara-Capitală Europeană a Culturii. În ciuda eforturilor depuse, aquapark-ul de la UMT nu se va deschide la sfârșitul acestei săptămâni și nici în următorul weekend. Ultimul termen vehiculat este pe la mijlocul lunii martie, însă unii dintre cei implicați în proiect spun că data inaugurării s-ar mai putea prelungi, date fiind finisajele din interior, care sunt migăloase și de durată.

Centrul de agrement, tratament și sport tip aquapark de la Timișoara este realizat de firma Prompt, condusă de Mihai Olariu. Acesta este fostul patron al echipei de fotbal UMT, care în 2001 promova în prima divizie, reușind însă să se mențină un singur sezon în eșalonul de elită al fotbalului românesc.