
Fostul primar Nicolae Robu s-a plâns în spațiul public de faptul că nu a fost invitat la deschiderea TM2023, încercând să se victimizeze și să câștige capital electoral din această postură: ”Nu am fost invitat, pentru că bădărănismul și proasta creștere a acestor oameni întrec orice limite. Eu am asumat candidatura, primarul Ciuhandu a avut inițiativa creării Asociației Timișoara Capitală Europeană a Culturii, în 2011. Sunt membru fondator. Am fost anunțat că se creează asociația, în ideea unei candidaturi, și, din postura de atunci, a rector al Universității Politehnica Timișoara, am agreat să fiu membru fondator”.
După acuzațiile lansate de fostul primar, Primăria Timișoara a reacționat, susținând că Nicolae Robu a fost invitat, ba chiar s-au purtat discuții cu el, după care a schimbat strategia, preferând să facă pe victima:
„În urmă cu o lună, Centrul de Proiecte l-a invitat pentru a fi parte din momentul de recunoștință ce va rula în seara deschiderii, în care ne vom aminti de toți cei care au contribuit la proiectul Timișoara – Capitală Europeană a Culturii. Inițial, acesta a confirmat că va participa la filmări, apoi s-a răzgândit din motive care nu ne-au fost comunicate. În 17 ianuarie, Primăria Timișoara i-a adresat invitația de a participa la evenimentul de deschidere, însă până acum nu am primit nicio confirmare că va accepta această invitație.
Și viceprimarul Cosmin Tabără a confirmat că, în urma unei documentări făcute asupra cazului, Robu ar fi fost invitat:
” Timp de câteva zile am cerut conducerii Primăriei lista cu invitații pentru deschiderea oficială a onorantului titlu de Timișoara Capitală Culturală a Europei, dar solicitarea mea nu s-a materializat. În urma postării mele de ieri, prin care am luat poziție pentru neinvitarea unor persoane care au avut o contribuție în obținerea acestui titlu, mi s-a confirmat că profesorul Nicolae Robu a fost invitat, invitația fiindu-i trimisă pe adresa de yahoo.com. Indiferent dacă nu și-a verificat această adresă de email sau a mințit cu bună știință, tocmai pentru a întreține acest război, putem spune că, prin afirmațiile făcute, Nicolae Robu și-a dat încă un GOL eventualei credibilități publice”.
Prn urmare, Nicolae Robu ori a fost rău-intenționat, ori nu a văzut invitația, fiiind prins până peste cap cu realizarea de sondaje care să-l scoată pe primul loc.

