E iarăși tensiune în rândul celor de la Horeca, după o nouă decizie controversată a Primăriei Timișoara. În anul Capitalei Europene a Culturii, reprezentanții Horeca au primit înștiințarea că trebuie să-și ridice terasele de pe domeniul public, datorită festivităților de deschidere a evenimentului care are loc la Timișoara. Este vorba de unitățile din Piața Unirii, Piața Libertății, străzile Augustin Pacha, Matei Corvin, Vasile Alecsandri, Palanca, Mercy, Eugeniu de Savoya și Alba Iulia. Restricția se referă la intervalul 10-18 februarie. Decizia ar putea avea urmări neașteptate.

„Pentru turistul venit în oraș, lipsa de proiecte culturale putea să fie compensată cu zona de Horeca, care este numeroasă mai ales în zona Piața Unirii. Eu cred că toți cei din HORECA au așteptat cu sufletul la gură o brumă de clienți. Se pare că diriguitorii orașului îi scapă de probleme și le ridică terasele. O astfel de măsură îmi aduce aminte de perioada nazistă, în care naziștii însemnau magazinele evreiești. Foarte asemănatoare. Și nu uitați, luati aceste măsuri brutale tocmai în cea mai mare zona a comunității evreiești din Timișoara. Poate o fi din ciclul cultural «in memoriam». Dar stau și mă gândesc, oare ce ar însemna ca toți cei din HORECA, afectați de această măsură, să-și închidă și restaurantele la interior în acea perioadă. Sa vadă turistul toată Timișoara: Kuncz, Fabric, Fratelia etc.”, spune Dan Dinu, prorpietarul unui restaurant din zona afectată.

În aceste condiții, reprezentanții HORECA vor protesta,în 10 februarie, împotriva acestei decizii.