Liceul Waldorf Timișoara a fost prima unitate de învățământ în care s-au desfășurat activitățile proiectului pilot „Școala ta în siguranță”, din județul Timiș, în acest an școlar. În mod firesc, după o astfel de acțiune, un număr considerabil de unități de învățământ și-au manifestat dorința de a pune în aplicare proiectul și în școala lor, iar în mod surprinzător cererile au venit și din partea unor grădinițe, după cum susține subprefectul Sorin Ionescu: „Apreciez deschiderea reprezentanților unităților de învățământ și faptul că au înțeles cât de importantă este prevenirea și evitarea unor forme de violență în școli. Liceul Tehnologic Azur este următoarea unitate de învățământ la care se vor desfășura activitățile proiectului de informare, prevenire și combatere a violenței în mediul școlar.

Elevii, părinții, cadrele didactice și conducerea școlii au dat dovadă de deschidere și înțelegere în ceea ce privește nevoia și participarea activă la activitățile educative și de informare.

Împreună cu reprezentanții instituțiilor partenere în acest proiect de prevenire și combatere a violenței în școli ne vom prezentăm cu activități educative și de informare, astăzi în fața cadrelor didactice, iar în cursul zilei de mâine în fața elevilor și a părinților acestora”.