
E panică printre clienții Hidroelectrica, după ultimele întâmplări cu facturile de energie electrică. Foarte mulți consumatori casnici au ales să treacă la această companie, datorită tarifelor mici practicate, precum și politicii anti-client promovată de Enel, principalul competitor. Lumea a fost foarte încântată de ofertele de la Hidroelectrica, în medie de 0,70 lei/kw, dar iată că mulți încep să-și facă probleme. Pricina o reprezintă tocmai aceste facturi care se anunțau foarte mici. Nu ar fi vorba că ele s-au majorat între timp, ci, pur și simplu, nu există!
Rețelele sociale abundă de astfel de clienți care mărturisesc că nu primesc facturi, deși sunt consumatori de timp îndelungat. Unii au semnat contracte încă de un an și au primit doar o factură sau două, alții n-au mai primit facturi de opt luni, iar unii care au trecut de cinci-șase luni la Hidroelectrica nu au primit nici o factură. Panica începe să se instaleze pe grupurile de whatsapp, unde clienții constată că situația lor nu este una singulară, ci avem de-a face cu un fenomen.
În plus, nu au cui să se adreseze pentru a cere lămuriri: nu există un sediu, la telefon nu răspunde nimeni, singura variantă fiind trimitrea unul email, adică exact ca în filmul „Teambuilding”, unde când nu poți rezolva o problemă, spui să-ți trimită email.
Iată doar câteva exemple de probleme ridicate de consumatori: „Eu sunt la Hidroelectrica din martie 2022, până acum am primit doar trei facturi și au ajuns la facturare de-abia la citirea din iunie”; „Noi în octombrie am primit prima factură, cea din iunie. Sunt cu muuult în urmă la citirea facturilor”; „Momentan nici nu se pot da citiri”; „Eu am trecut la ei în octombrie și încă nu am primit nimic”; „Mie nu mi-a mai venit factura din iunie”; „Dacă intru pe internet, primesc mesaj cu eroare, indexul nu a putut fi salvat”; „Am stat la telefon mai bine de o oră și nu a răspuns nimeni”; „Ce ne facem dacă avem o pană de curent?”.
Compania a anunțat că a întrerupt facturările datorită schimbării sistemului informatic, însă le va relua în scurt timp. Această sistare, precum și imposibiliatea de a intra în legătură cu un consulant Hidroelectria sporesc și mai mult temerile clienților Hidroelectrica, a căror singură cale de comunicare este o adresă de email. Ca-n „Teambuilding”!

