În cadrul ședinței de Consiliu Local Timișoara au fost aprobați noi indicatori financiari pentru baza sportivă din zona Mircea cel Bătrân, de fapt o actualizare a sumei. Săptămână trecută a fost obținută autorizația de demolare a acelor construcții aflate într-o stare profundă de degradare.

Întreaga sumă pentru realizarea obiectivului este cuprinsă în bugetul local, astfel că, în scurt timp, se va scoate la licitație proiectul tehnic și execuția lucrării.

„Mulțumesc colegilor de la Serviciul Baze Sportive pentru suport, pentru că au înțeles demersul meu în reconstruirea bazelor sportive. În scurt timp, depășim momentul de întocmire a actelor și trecem la execuție”, transmite viceprimarul Cosmin Tabără.