
De aproape 8 milioane de euro va beneficia județul Timiș, pentru înființarea a 10 centre de colectare separată a deșeurilor. De remarcat este că s-a reușit obținerea întregii sume solicitate.
„Mulțumesc echipei ADID Timiș si Consiliului Județean Timiș pentru tot ajutorul acordat la elaborarea celor 10 cereri de finanțare pentru înființarea centrelor de colectare cu aport voluntar! Am reușit să obținem toți banii solicitați prin PNRR, aproape 8 milioane de euro pentru județul Timiș”, transmite Lorenzo Barabas, directorul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri (ADID) Timiș.
Centrele de colectare sunt utile pentru colectarea separată a deșeurilor menajere reciclabile, deșeuri voluminoase – textile, lemn, anvelope, echipamente casnice electrice și electronice, din construcții și grădină, iar valoarea unui singur centru este de 780.000 de euro. În total, ADID Timiș, pentru 10 centre de colectare, a atras aproape 8 milioane de euro. Centrele vor fi amplasate în Belinț, Biled, Deta, Făget, Ghiroda, Jimbolia, Peciu Nou, Tomnatic, Topolovățu Mare și Satchinez.
Importanța acetei finanțări a fost evidențiată și de Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș: „Felicit directorul ADID Timiș, Lorenzo Barabas, pentru obținerea finanțării necesare înființării centrelor de colectare cu aport voluntar din județul nostru! Consiliul Județean Timiș a susținut de la început scrierea și depunerea cererilor de finanțare pe PNRR – Componenta Managementul Deșeurilor și iată că efortul echipei dă acum cele mai frumoase roade. Avem ocazia să demonstrăm că Timișul european este unul curat, cu cetățeni responsabili și atenți la mediul înconjurător”.

