Reprezentanții Ministerului Sănătății au anunțat că proiectul de hotărâre pentru aprobarea celor 27 de obiective ce vor beneficia de finanțare prin PNRR se va afla, timp de două săptămâni, în procedură de transparență decizională, după care urmează să fie aprobat. Pe lista celor 27 de spitale care vor beneficia de finanțare prin PNRR, în ordinea punctajului obținut, se află, pe locurile 11 și, respectiv 12, construirea unui spital și a funcțiunilor conexe pentru Spitalul Municipal „Dr. Teodor Andrei” din Lugoj și Institutul Regional de Oncologie Timișoara.

De menționat că Spitalul din Lugoj a fost inaugurat în 4 noiembrie 1911, iar construcția celui nou va costa 151 de milioane de euro (cu TVA), finanțarea urmând să fie asigurată în proporție de 95% prin PNRR. Institutul Oncologic din Timișoara este o necesitate despre care factorii locali implicați vorbesc de mai mulți ani. Acesta va fi construit utilizându-se clădirea neterminată de pe Calea Torontalului, care ar fi trebuit să fie noul spital municipal. Costul proiectului se ridică la 197 de milioane de euro (fără TVA), iar finanțarea din PNRR va fi de 80%.

Alte două obiective din domeniul sanitar din Timișoara pentru care s-a solicitat finanțare prin PNRR nu au fost aprobate. Este vorba despre noua maternitate (un proiect al Primăriei Timișoara) și despre dotările pentru noul Spital de Copii.