Nu ar fi prea frumos să spunem că Timișoara nu este chiar pregătită pentru a primi 500.000 de turiști în acest an, cât se estimează că vor ajunge în capitala Banatului, dar, cum anul Capitalei Culturale Europene a început deja, e cam târziu și pentru regrete, și pentru cârcoteli.

Totuși, unele lucruri s-ar putea îmbunătăți fără prea mare efort din partea autorităților responsabile. Să zicem că vizitatorii nu se vor plimba prin Kuncz și nu vor insista să-și umple încălțările de noroi pe Bogdăneștilor sau pe alte șantiere. Dar vor admira zona centrală și, mai ales, partea pietonală a acesteia până pe înserat. Iar atunci, ajunși pe străzile Emanoil Ungureanu sau Gheorghe Lazăr, vor scoate din buzunar ceva lanterne și s-ar putea întreba de ce sloganul TM2023 e „Shine your light! Light up your city!”, un îndemn spre strălucire și lumină, să sperăm că nu doar interioară, ci și la propriu. Așa că niște becuri mai zdravene pe cele două străzi nu ar avea ce să strice, nu de alta, dar să nu ni se facă rușine de oamenii aceia.