
Bogatul patrimoniu arhitectural al Timișoarei cuprinde, după unele numărători, peste 30.000 de clădiri istorice. Din păcate, multe dintre acestea arată ca vai de lume și sunt gata să reverse asupra trecătorilor cărămizi, moloz și alte materiale de construcții posibil mortale. Autoritățile locale au încercat diverse variante de stimulare a reabilitării acestor imobile și, în parte, s-au făcut pași. Din păcate, zona Pieței Victoriei, care ar fi trebuit să arate impecabil în anul Capitalei Culturale Europene, nu se ridică la nivelul așteptărilor, iar ca exemplu putem da Palatul Loffler. Proprietarii acestuia, despre care nu se poate spune că sunt nevoiași, nu au putut fi nicicum convinși să repare clădirea, abia maimnou învelind cu plasă verde porțiunile mai degradate din fațadă.
În ultima ședință de Consiliu Local al Municipiului Timișoara de anul trecut au fost luate măsuri fiscale privind proprietarii de clădiri istorice. Astfel, pentru proprietarii care au finalizat reabilitarea imobilelor istorice, se acordă scutiri de la plata impozitului. După recepția de finalizare a lucrării, scutirea se acordă pe o perioadă de cinci ani consecutivi, începând cu data de 1 ianuarie a următorului an fiscal. Pentru a beneficia de această facilitate, proprietarii trebuie să îndeplinească următoarele condiții cumulative la momentul solicitării acordării scutirii la plata impozitului/taxei pe clădire: să realizeze și să finalizeze lucrările de intervenție prevăzute de art. 6 din Legea nr.153/2011 privind măsuri de creștere a calității arhitectural-ambientale a clădirilor, actualizată, pe parcursul anului curent; să depună la registratura primăriei documentația completă, până cel târziu în data de 31 martie 2023; să nu aibă datorii la bugetul local.
În cazul clădirilor degradate, Consiliului Local a aprobat 34 de hotărâri care vizează majorarea impozitului pe proprietate cu 300% până la 500% pentru proprietarii din tot atâtea clădiri care nu au făcut demersuri pentru reabilitarea imobilelor istorice pe care le dețin. În prealabil, Primăria Timișoara a emis somații, expediate cu confirmare de primire, proprietarii având obligația de a notifica autoritățile cu privire la măsurile întreprinse până la data de 15 noiembrie 2022.

