Premiile ziarului Timișoara aduc surprize uriașe. Așteptarea a luat sfârșit. Ziarul Timișoara anunță laureații premiilor din anul 2022, la toate cele cinci secțiuni inițiate. Astfel, după îndelungi deliberări, topul mult-așteptat se prezintă după cum urmează:

Trofeul „Primarul anului în Timiș” este adjudecat de Liviu Tomulea, edilul comunei Iecea Mare. Tomulea a câștigat atât de detașat secțiunea rezervată primarilor, încât aproape că nu a avut concurent. El a demonstrat în premieră județeană că un primar se poate impune și prin alte mijloace decât cele cunoscute, apelând la forța fizică pentru a-și suprima adverarii. „Primarul cu parul”, așa cum este cunoscut acum Tomulea, a uimit întreg județul prin corecțiile fizice adresate rivalilor. Deși metoda cu parul a fost originală, Tomulea a ținut cont, totuși, de un slogan folosit obligatoriu în politică: „Familia mi-a fost alături!”. În cazul său, a fost vorba de cei doi frați, care i-au sărit în ajutor și au venit și ei cu parii.

Trofeul „Politicianul anului în Timiș” se acordă lui Titu Bojin, care a reușit o revenire atât de spetaculoasă, încât nici lui nu-i vine să creadă prin câte partide a trecut. Intrat în politică încă din 1968, așa cum mărturisește, Bojin a fost membru PCR, PDSR, PSD, UNPR, ALDE, iar acum a ajuns la PULS, unde o are deasupra (în sens politic, evident) pe Maria Grapini. La nici 70 de ani, pe care îi va împlini peste câteva luni, Bojin se anunță nu doar un recordmen din punct de vedere al traseismului politic, ci și în privința longevității la Direcția Apelor Banat. De atâta amar de vreme este Bojin acolo, că până și Poseidon, zeul apelor la greci, ar fi întrebat: „Cine-i Bojin ăsta?”.

Trofeul „Instituția anului în Timiș” revine Centrului de Proiecte Timișoara, structură aflată în subordinea Primăriei Municipiului Timișoara. Admirabilul colectiv al acestui centru a muncit pe brânci nu mai puțin de șase luni pentru a crea o siglă care este identică cu a unei firme de accestorii de telefonie mobilă. Până și cei de la „Spigen”, cei care dețin sigla, au rămas uimiți de acuratețea cu care cei de la Centrul de Proiecte Timișoara au putut copia ideea lor. Or, dacă mai ținem cont și de faptul că timișorenii noștri au muncit șase luni pentru acest copy-paste, premiul este mai mult det meritat.

Premiul „Compania anului în Timiș” revine firmei Profi. Lanțul de magazine amintit a reușit performanța de a primi „Trofeul de Excelență” din partea Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș (CCIAT), cu toate că are cei mai nemulțumiți angajați, plătiți cu salariul minim pe economie și aflat într-o continuă fluctuație de personal. În plus, nici raportul preț-calitate al produselor nu este excelent, așa cum sugerează trofeul obținut.

Trofeul „Asociația profesională a anului în Timiș” se acordă Uniunii Ziariștilor Profesioniști, Filila „Valeriu Braniște” Timiș. Cei din conducerea acestei asociații, pensionari cu toții, au patentat modelul „70 plus” în presă, demonstrând că secretul jurnalismului de calitate este atunci când nu mai o nici o legătură cu el. Să pretinzi că reprezinți presa timișoreană la o vârstă matusalemică, fără a mai avea contacte cu ceea ce prespune mass-media, asta înseamnă să fii ziarist adevărat!

P.S. Laureații sunt rugați să contacteze personal redacția, pentru a intra în posesia premiilor. Nu se admit împuterniciri, nici măcar în cazul fraților Tomulea!