
ACoR a participat la Forumul Femeilor Primar și Întâlnirea Ofițerilor de Legătură, care a avut loc în Istanbul în perioada 13-14 decembrie. A fost al patrulea Forum al Femeilor Primar și Întâlnirea Ofițerilor de Legătură, reprezentanți ai asociațiilor membre, organizat de Rețeaua Asociațiilor de Autorități Locale din sud-est-ul Europei (NALAS).
Forumul a reunit femei primar și președinți ai adunărilor municipale cu scopul de a împuternici și construi o coaliție pentru o integrare îmbunătățită a perspectivei de gen în politică și bugetare sensibilă la gen, a facilita oportunitățile de creare de rețele și a consolida cooperarea și sinergiile între femeile primar din SEE și de a elaborara recomandări de politică regională pentru promovarea egalității de gen la nivel local în regiunea de sud-est a Europei.
Asociația Comunelor din România (ACoR) a fost reprezentată la Forum de Silvia Fechete, primarul comunei Otelec, și Alina Apostol, primarul comunei Ciortești județul Iași.

„Am avut onoarea de a participa la Forumul Femeilor Primar din Sud Estul Europei, eveniment organizat în Istanbul, alături de persoane excepționale care au împărtășit din experiența lor!
A fost o bucurie să întâlnesc doamne primar extrem de determinate să pună umărul la treabă pentru a aduce plus comunității în care trăiesc! Însă de fiecare data când mă întorc acasă sunt tot mai convinsă că România este o țară excepțională cu un potențial fantastic! Din păcate noi cei din interior nu îl vedem și nu îl exploatăm așa cum trebuie!
Fiecare țară în care am fost m-a convins că țara mea are multe de oferit! Singurii care ne punem cenușă în cap suntem noi pentru că nu ne asumăm România și în loc să ne văicărim am putea cel puțin să ne vorbim țara de bine!”, a declarat Silvia Fechete.

