În timp ce Turnul de apă din Iosefin, aflat în proprietatea Primăriei Timișoara, este în curs de restaurare și a primit un nou rol în peisajul clădirilor de patrimoniu din oraș, fratele său geamăn din cartierul Fabric se degradează pe zi ce trece. Dar lucrurile nu vor mai rămâne multă vreme așa, pentru că va exista o hotărâre de consiliu local în urma căreia Turnul de apă din Fabric poate intra în patrimoniul municipalității.

Conform viceprimarului liberal al Timișoarei, Cosmin Tabără: „Imobilele de patrimoniu ale Timișoarei reprezintă una dintre prioritățile mele. Din păcate, modul cum au fost administrate în toți acești ani, legislația ambiguă, cu unele clădiri aflate în proprietatea uitată a statului, cu un drept de administrare dat Primăriei sau oricui altcuiva, numai unuia care să aibă grijă de ele nu, au determinat degradarea lor în fiecare zi, ajungând azi într-o stare aproape de nefolosință. Până nu reglementăm situația juridică, ne vom împiedica în acte și nu vom rezolva mare lucru. Statutul juridic al imobilelor trebuie rezolvat cât mai rapid atât la nivel local, dar și la nivel de conducere centrală. Avem două turnuri de apă în Timișoara. Unul în zona Iosefin, cu situația rezolvată și aflat acum în șantier, și unul în zona Fabric, care a aparținut PMT. Prin tot felul de cedări iresponsabile a ajuns să nu mai aibă un gospodar care să-l aprecieze și să se îngrijească de el. După ce în luna aprilie am demarat procedura internă pentru recuperarea și a acestui turn, anunțată în presă, m-am ținut de cuvânt. S-a făcut o documentare amănunțită, iar astăzi se află pe ordinea de zi proiectul de hotărâre privind înaintarea către Guvernul României a cererii de transmitere din proprietatea Statului Român în domeniul public al Municipiului Timișoara a turnului de apă situat în Timișoara, str. Samuil Micu nr. 16. Acest fapt arată că la Direcția de Patrimoniu, aflată sub coordonarea mea, lucrurile au funcționat bine”.