Departamentul de Geografie al UVT organizează, în perioada 15-20 decembrie, o caravană care prezintă în cateva licee timișorene și la Cinematograful Victoria două filme realizate de tineri pentru tineri, pe tema atât de serioasă a istoriei, Revoluția din 1989.

’89 LIBER este titlul unei proiecții de filme și dezbateri organizate pentru liceenii timișoreni, cu ocazia împlinirii a 33 de ani de la Revoluție. În parteneriat cu Inspectoratul Școlar Timiș, Casa de Cultură Timișoara și reprezentanți ai asociațiilor de revoluționari din Timișoara, Departamentul de Geografie al Universității de Vest le propune liceenilor timișoreni o întâlnire inedită cu istoria recentă a locului în care trăiesc astăzi liberi.

Aceste întâlniri sunt găzduite în perioada 15-20 decembrie de Liceul Teoretic JL Calderon, Colegiul Național CD Loga, Liceul Romano-Catolic Gerhardinum și Liceul Waldorf. Vor fi proiectate două scurtmetraje documentare despre Revoluție (’89 și LI8ER), filme realizate integral de tineri sub 20 de ani, unii dintre ei elevi ai acestor licee. Toate vizionările vor fi urmate de discuții între revoluționarii invitați la proiecție și tinerii prezenți în sală.

Gândit și realizat cu și pentru tineri, ’89 este un montaj documentar dedicat zilelor Revoluției din Timișoara. Inspirat din arhiva proiectului reMIND MAPPING (www.gistm.ro/revolutie), filmul prezintă o selecție de interviuri-întâlnire între liceenii de azi și oamenii care au strigat Libertate în Decembrie 1989, ca o ștafetă de eroism, demnitate și forță spirituală între generații. LI8E9 (“LIBER”) este un scurtmetraj despre o poveste tulburătoare, adevărată, despre momente trăite la limită, la numai 14 ani, în Decembrie ’89, în București. Filmul este un documentar cu secvențe de animație, ca o scurtă călătorie în timp într-o lume care a fost reală, o lume în care se întâlnesc fără echivoc curajul, inocența, sublimul și oroarea umană. Întâlnirea cu această lume poate fi o ocazie de a simți care este prețul libertății noastre. O proiecție specială, deschisă publicului larg, este programată la Cinematograful Victoria, în 16 decembrie, de la ora 18. Imediat după proiecție, publicul va avea ocazia să discute cu tinerii care au realizat filmele și cu invitații lor, într-o dezbatere moderată de Marcel Tolcea, profesor de jurnalism și scriitor. Invitați speciali: Nicoleta Giurcanu, Constantin Jinga, Ioan Mura și Ioan Savu, participanți la Revoluția din 1989 în Timișoara și București.