
În timp ce conducerea Colterm își informează, din când în când, clienții asupra stadiului de aprovizonare cu combustibili și a diverselor defecțiuni apărute în rețea, iar caloriferele sunt relativ calde, situația juridică a companiei devine din ce în ce mai complicată. Un nou episod s-a consumat în cadrul ședinței de îndată a Consiliului Local Timișoara, convocată în seara de 8 decembrie pentru ora 10 a zilei următoare.
Pe ordinea de zi s-au aflat două proiecte referitoare la Colterm, unul referitor la o adresă a administratorului judiciar, iar celălalt la preluarea de către consiliul local a unei societăți înființate de Colterm, dar care nu putea solicita fonduri europene din PNRR având în acționariat o firmă în insolvență. Din ședință s-au desprins realități cel puțin tulburătoare, cum ar fi faptul că bilanțul Colterm pe anul 2021 se află în aer, iar însuși primarul Dominic Fritz i-a îndemnat pe aleșii locali la prudență, utilizând expresii precum „speță complicată”, „neclarități”, „acolo sunt niște semne de întrebare”, „nu e prudent să facem pași”, „să luăm act și să cereți precizări”.
Ce scrie în referatul atașat la primul proiect de hotărâre menționat mai sus? „Referitor la situațiile financiare menționăm că acestea au fost depuse la organul fiscal, însă nu au fost supuse aprobării AGA COLTERM S.A. conform art. 111 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale. Totodată, se constată lipsa avizului administratorului judiciar prevăzut la pct-ul 66 al art. 5 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență”; „În acest sens, Raportul Auditorului financiar independent TVG TAX AUDIT S.RL. a fost anexat situațiilor financiare transmise, însă auditorul specifică faptul că nu s-a putut exprima o opinie cu privire la situațiile financiare ale Companiei Locale de Termoficare COLTERM S.A. la data de 31 decembrie 2021 întrucât nu au putut fi obținute probe de audit suficiente și adecvate pentru a oferi o bază pentru opinia de audit. Totodată, auditorul independent menționează că la data de 31 decembrie 2021, Colterm nu a finalizat inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii”; „De asemenea, menționăm faptul că inclusiv Raportul administratorului special este întocmit cu rezerve”. Cu alte cuvinte, situația e varză.
Reamintim că în prima parte a anului 2021, pentru Colterm (care încă nu era în insolvemță) nu s-au achiziționat certificatele verzi conform legii (nouă milioane de euro), ceea ce a atras și o amendă uriașă (21 de milioane de euro). Nu-i de mirare că bilanțul e în aer și că unii consilieri locali consideră că falimentul e tot mai aproape.

