Conform Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Timiș, în data de 2.12.2022 a fost prelevat un set de organe de la un porc domestic mort provenit dintr-o exploatație nonprofesională din localitatea Lenauheim și a fost trimis pentru confirmare și identificare a virusului pestei porcine africane la Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală București. În 5.12 a fost eliberat buletinul de analiză care a confirmat pesta porcină africană. Comitetul Local de Combatere a Bolilor a luat hotărârea de aprobare a zonelor de protecție și supraveghere din jurul focarului de pestă și a aprobat planul de măsuri. Au fost stabilite zonele de protecţie şi supraveghere de 3 şi respectiv 10 kilometri din jurul focarului de pestă porcină africană și anume: zona de protecție (0-3 km) - localitatea Lenauheim; zona de supraveghere (3-10 km) - localitățile Iecea Mare, Iecea Mică, Uihei, Șandra, Bulgăruș, Gottlob și Grabaț, precum și fermele comerciale aparținând de Smithfield România din Biled, Iecea Mare, Bulgăruș, Jimbolia 2, Jimbolia și SC Prod Suin SRL din Iecea Mare.

În cazul extinderii problemelor, DSVSA Timiș va lua toate măsurile care se impun în conformitate cu actele normative în vigoare și solicită sprijinul cetăţenilor pentru respectarea măsurilor de prevenire și combatere care sunt impuse de autorități în teritoriu, având în vedere consecinţele economice grave produsă de această boală. Instituția de stat precizează încă o dată că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având însă impact la nivel social din punct de vedere economic pentru specia suină.