S-a adunat multă lume, azi la ora 11, în fața Catedralei Mitropolitane Timișoara. Vremea frumoasă, cu mult soare, a fost un argument în favoarea unei prezențe numeroase, mai ales că o asemenea sărbătoare venea după o pauză de câțiva ani, generată de restricțiile pandemice.

Autoritățile au pregătit, în acest an, manifestări fastuoase, conștiente de faptul că lumea e dornică de astfel de evenimente, semn că viața își reintră în mersul firesc.. S-a revenit, astfel, la formatul din anii trecuți, cu defilări ale tuturor structurilor militare, cu soldați în unifome din Primul Război Mondial, surori medicale, mașini de luptă și chiar elicoptere.

S-au cântat cântece patriotice, iar reprezentanți ai autorităților au rostit alocuțiuni legate de cel mai important eveniment al românilor. Pentru cei mici a fost un deliciu, urmărind cu interes parada militară organizată de Ziua Națională a României. La mulți ani, România! La mulți ani, români!