„În curând vor circula tramvaiele pe strada Ştefan cel Mare!”. Este anunţul făcut de primarul Timişoarei, Nicolae Robu, care suţine că muncitorii care lucrează de zor la tronsonul dintre străzile Ştefan O. Iosif şi 1 Decembrie au terminat deja de montat liniile de tramvai. Mai trebuie făcute doar câteva lucrări de consolidare, dar asta nu va dura prea mult după cum afirmă edilul.
„A fost poziţionată linia de tramvai şi urmează ca din 10 noiembrie să se facă şi betonarea de consolidare şi probabil că, peste puţină vreme, şi aici depinde de meteo, o să repunem în funcţiune tramvaiul pe acest traseu. În mod normal, dacă sunt condiţii bune, cam spre sfârşitul lunii noiembrie, începutul lunii decembrie, redeschidem circulația tramvaielor. Între timp se vor face ultimele operaţii la carosabil şi trotuare şi apoi vom da drumul şi la trafic”, a declarat Nicolae Robu.
Reabilitarea străzii Ştefan cel Mare a costat 5,5 milioane de euro, dintre care 4,4 milioane sunt fonduri europene, nerambursabile. Tronsonul gata finalizat va cuprinde patru benzi de circulaţie, câte două pe sens, trotuare noi, piste de biciclete şi spaţii verzi noi. Vor fi şi lucrări în subteran, pentru alimentarea cu apă, canalizare, reţele termice, dar şi lucrări de iluminat public.
Alexandra Dorina BUŞTEAN

