Pline cu mese mai mult goale decât cu marfă pe ele, într-o ambianță întunecoasă, piețele din Timișoara - guvernate de societatea cu același nume aparținând de municipalitate - par desprinse din vremurile socialiste. Oricât s-a încercat îmbunătățirea condițiilor de vânzare a mărfurilor agroalimentare provenite direct de la producători, tot mai avem parte de banane, portocale, clementine, mai ales în sezonul rece, sau lubeniță „de Maroc”, în timpul verii. Multă marfă românească ajunge la gunoi, producătorii preferând să o arunce pentru că nu li se oferă prețul corect sau hypermarketurile îi sufocă, dar aceasta e o cu totul altă poveste. Situată în zona ultracentrală a Timișoarei, Piața 700 a fost, cât de cât, îngrijită în ultima vreme, cu vopsea, înlocuiri ale acoperișului și alte cosmetizări, dar a rămas cam tot în secolul trecut. Lumina naturală nu ajunge la marfă decât lateral, iar din cântarul de control al consumatorului a rămas doar un suport strâmb și un afiș. Piața e cel puțin pe jumătate goală, cu mese pustii. Marfă există încă, acum, când n-a dat înghețul. Din când în când, în zonă se mai aciuiesc personaje dubioase, vizibil afectate de alcool sau alte substanțe, totul întregind o atmosferă destul de tristă și cam dubioasă.
În contrapartidă, la piața volantă de lângă Stadion e aglomerație mare. Producătorii vând de pe mese aduse de acasă, din portbagaj sau chiar direct de pe asfalt. Marfa autentică are multă căutare, deși prețurile nu sunt neapărat mai avantajoase față de marile magazine.
Totuși, piețele volante rămân o nișă destul de îngustă pentru cei care ar vrea legume și fructe cu gust, pentru că și la acest capitol mai avem mult până departe.
