În Timișoara a apărut, de câțiva ani, o zonă imobiliară care atrage toate privirile. Situat într-un perimetru central și beneficiind de avantajele amplasamentului, noul cartier ISHO se distinge prin forma avangardistă a clădirilor, faclitățile oferte, dar și prin spațiile dintre blocuri, care produc o impresie deosebită. Evident, și prețurile sunt pe măsura locației, metrul pătrat sărind binișor de 2.000 de euro. La asemenea condiții, este de așteptat ca zona să fie una exclusivistă, cu locatari care își permit să plătească un asemenea lux în centrul Timișoarei.

Totuși, printre clădirile impresionante, figurează și un bloc care nu se încadrează deloc în peisaj. Construit înainte de 1989, cu zece etaje, dar fără lift, imobilul este departe de a se putea compara cu celelalte din jur, apărute în ultimii ani. Dar asta nu e tot, pentru că blocul respectiv nici măcar nu are o stabilitate funciară, motiv pentru care locatarii nu își pot face cărți de identitate Practic, toți cei care locuiesc în blocul ILSA (așa cum este el cunoscut, explicația fiind că a aparținut fostei fabrici ”Industria Lânii” SA Timișoara) au fost nevoiți să-și facă buletine în alte spații, ale rudelor sau ale prietenilor, pentru că blocul în care stau are o situație neclară, incertitudinile durând de circa 20 de ani. Mai greu a fost cu înscrierea copiilor la grădiniță și la școală, pentru că unitățile de care aparțineau solicitau documente de la blocul respectiv. A fost o întreagă nebunie timp de ani buni, cu demersuri la forurile din învățământ, care nu mai știau cum să rezolve problemele.

În fine, acum situația pare mai rezonabilă, dacă e să o comparăm cu cea din urmă cu cinci-șase ani, când în bloc nu exista căldură, apă caldă și nici curent electric, întrucât nu se puteau întocmi contracte. Au fost clipe teribile pentru bieții oameni, care s-au descurcat cum au putut, trăind și cu teama că vor rămâne în stradă. Neînțelegerile au apărut în momentul în care a fost vândută fosta fabrică pe care s-au ridicat acum somptuosele blocuri. În tranzacția de la acea vreme,  a fost inclus și blocul respectiv, însă datotită protestelor ample de la vremea resșpectivă, oamenii nu au putut fi evacuați, mai ales că implicațiile politice de la vremea respectivă riscau să genereze drame sociale care nu ar fi dat bine în planul imaginii. În momentul de față, încă există litigii pe rolul instanțelor de judecată pentru atabilirea proprietăților din ”blocul celor fără buletin”.