Joi, 15 septembrie, creștinii ortodocși îl prăznuiesc pe Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș, fost mitropolit al Banatului, ale cărui moaște se află în catedrala din Timișoara. Cu acest prilej a fost rânduit un program special de slujbe religioase, la care creștinii sunt așteptați pentru a-l cinsti pe ocrotitorul Banatului și pentru a sărbători al doilea hram al Catedralei Ortodoxe din Timișoara.
Totul va începe miercuri, 14 septembrie, în ziua Înălțării Sfintei Cruci, atunci când la ora 19 va începe slujba vecerniei urmată de litie, iar la ora 21 este programată o procesiune cu racla în care se află Sfintele Moaște.
De la ora 23 creștinii sunt așteptați la utrenie, iar după miezul nopții la Sfânta Liturghie. În noaptea de miercuri spre joi, se vor citi trei acatiste: Acatistul Sfântului Iosif, Acatistul Sfintei Cruci și Acatistul Maicii Domnului Pantanassa , iar joi la ora 6 dimineața se va săvârși Sfântul Maslu, urmat de Liturghie.
Programul va continua seara de la ora 18, atunci când este programată slujba vecerniei, iar de la ora 21, Paraclisul Sfântului Iosif.
Vineri, 16 septembrie, utrenia va începe la ora 7, Sfânta Liturghie la 8.30, în vreme ce în a doua parte a zilei, de la ora 18 va fi citit Acatistul Sfântului Iosif.
Sfântul Iosif a viețuit în Muntele Athos 62 de ani, între 1588 și 1650, după care la o vârstă înaintată, pentru viața curată, calitățile duhovnicești și darul facerii de minuni acesta a fost propus ca mitropolit al Timișoarei de patriarhul de Ipek, Paisie. Aici i-a păstorit timp de mai mulți ani pe credincioșii ortodocși, când orașul se afla sub stăpânire otomană.
Câteva dintre minunile Sfântului Iosif
Sfântul Iosif a pornit în drumul său spre Timișoara într-o trăsură trasă de cai. La malul Dunării, animalele s-au speriat și nu au vrut să urce pe podul plutitor care traversa fluviul, fapt ce a atras mânia conducătorului atelajului. Când a observat comportamentul necuvincios al birjarului, Sfântul Iosif a luat hamul în mână și le-a vorbit calm cailor, care imediat au urcat pe podul plutitor. Cei prezenți au căzut înaintea Sfântului, sărutându-i anteriul, înțelegând că acesta este alesul lui Dumnezeu, de vreme ce și animalele i s-au supus.
Ajuns în satul Șama ( Jamul Mare ), Sfântul Iosif a fost oprit de o ceată de călăreți turci care i-a aținut calea. Călărețul din frunte a întrebat: ”Care este marele popă ghiaur care merge la Timișoara?” Sfântul mitropolit a răspuns că el este cel căutat, iar aga Ismail a coborât de pe cal și l-a rugat cu smerenie pe acesta să se întoarcă la Vrsac. Acolo, întâia cadână se chinuia de trei zile să nască iar în vis i s-a arătat un înger creștin care i-a spus că nu va putea da naștere unui copil până când caleașca popii celui mare care merge la Timișoara nu va trece prin fața porții sale. Sfântul Iosif a refuzat orice recompensă materială și a spus că se întoarce pentru a face voia Domnului. Protopopul Haralambie de la Palanca, s-a arătat nedumerit de atitudinea mitropolitului față de cererea unui păgân, dar răspunsul înaltului prelat a fost: ”Dumnezeu Unul este în Sfânta Treime și deasupra tuturor. Nimeni nu s-a învrednicit a cunoaște căile Lui, dar ascultare a-I da este dator fiecare om, indiferent prin gura cui ar vorbi Domnul”. După ce a dat această replică pilduitoare, Sfântul Mitropolit s-a cufundat în rugăciune, iar când caleașca a trecut prin fața porții haremului, cadâna a născut un prunc. Aga Ismail a fugit după caleașcă, a oprit-o și a sărutat dreapta Sfântului Iosif, plângând ca un copil.
În anul 1652, la Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Sfântul Iosif a salvat orașul de un nimicitor incendiu, care a avut urmări grave. Acesta a izbucnit din cauza lemnului folosit la ridicarea caselor, dar și din cauza străzilor înguste pavate cu scânduri. ”Și au ars case și oameni și muieri și copii au murit arși. Iar atunci Sfântul Mitropolit a ieșit în odăjdii din Biserică, s-a întors cu fața la foc și a privit prăpădul, a căzut în genunchi pe treptele Bisericii și a atins țărâna cu fruntea și s-a rugat. Iar de la miazăzi nouri negri s-au înălțat pe cer și în scurt timp s-a pornit o ploaie cum nu s-a mai pomenit, de au curs apele ca la potop, au înecat focul și au stins tăciunii, spălând urmele prăpădului”. De la această minune înaltul prelat a rămas în conștiința românilor ca Sfânt Protector al pompierilor.
La Timișoara, Sfântul Iosif a înființat și o școală pentru pregătirea preoților. Pe lângă minunile săvârșite, cronica vieții Sfântului la Timișoara înregistrează și câteva slujiri arhierești la mănăstirea Partoș. În anul 1652, cu prilejul hramului Bisericii de aici, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, micul sat a devenit locul unui veritabil pelerinaj religios, pentru că la această procesiune a participat peste o mie de oameni. Sfântul Iosif i-a învățat pe oameni să se roage: ”Nu-mi cereți mie tămăduire, ci credeți Tămăduitorului de oameni, Domnului nostru Iisus Hristos; rugați-vă Lui și vă veți tămădui”. În urma acestei slujiri, la Partoș s-au vindecat 11 ologi.
În 1653, la vârsta de 85 de ani, Sfântul Ierarh Iosif s-a retras la mănăstirea de la Partoș, unde s-a nevoit încă trei ani, adormind la Domnul la vârsta de 88 de ani, în noaptea de 15 august. În clipa când sufletul lui a părăsit lumea pământească, clopotele mănăstirii au început să bată singure vreme de un ceas, fără să fie atinse de mână omenească.
Slujba de înmormântare a fost oficiată de trei episcopi, de la Caransebeș, Vrsac și Lipova, împreună cu un sobor de 12 protopopi și 21 de preoți. Egumenul Nichifor a povestit că după ce Sfântul Iosif a fost așezat în mormânt, meșterii au vrut să pună deasupra lespedea, însă nu au reușit. Atunci meșterul Lungu pietrarul, care a săpat slovele pe lespede și-a amintit că a spus o vorbă urâtă în fața mitropolitului. Atunci a îngenunchiat în fața mormântului, s-a rugat și a cerut iertare de la Sfântul Iosif pentru acele vorbe necugetate. Abia după această rugăciune lespedea a putut fi așezată cu ușurință peste mormânt.
După trecerea la cele veșnice, minunile au continuat la mormântul Sfântului Iosif. În anul 1672, la Sărbătoarea Întâmpinării Domnului, cneazul Ilie Mincuș din Ciacova a adus-o la Partoș pe fiica sa Anca, bolnavă de epilepsie. Crizele au început chiar înainte de Sfânta Liturghie; fata a fost așezată pe lespedea de mormânt și acolo ea s-a liniștit, iar manifestarea bolii a încetat. Când a început slujba religioasă, ea s-a ridicat sănătoasă și a îngenuncheat la mormânt, pe perioada Liturghiei. După această vindecare miraculoasă, tatăl fetei a făcut o danie frumoasă Sfintei Mănăstiri.
În anul 1685, la Sfântă Mărie Mică, neguțătorul Pavel Grecu din Timișoara s-a vindecat de lepră la mormântul Sfântului Iosif, după ce a stat șase săptămâni la mormântul fostului mitropolit, în post și rugăciuni. În a 40-a zi i s-a arătat Sfântul în vis poruncindu-i să se scoale și să iasă în lume că s-a făcut sănătos.
O altă minune s-a petrecut 20 de ani mai târziu, atunci când 25 de haiduci sârbi, după ce au aprins mai multe case în Partoș, au omorât doi oameni, au prădat mai multe gospodării și i-au batjocorit pe oameni, s-au dus la lăcașul de cult. Pentru că monahii nu i-au lăsat să intre, haiducii au aprins poarta, au pătruns în mănăstire și au ucis cinci călugări. Starețul, împreună cu mai multe fete s-au refugiat în Biserică, dar haiducii au spart ușile și au scuipat pe lespedea de mormânt. În clipa aceea, aceștia au fost fulgerați, au rămas ologi de mâini și picioare și nu au mai putut vorbi.
În anii ce au urmat, mulți oameni, creștini și nu numai au primit vindecare la mormântul Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș. Egumenul Nichifor relatează într-una din scrierile sale că în anul 1709, de Sfântul Ilie, au venit la mănăstire trei turci, dintre care unul bolnav, transportat pe o targă. Acesta din urmă a cerut să fie dus la mormântul ”Sfântului ghiaur din Partoș”. Bolnavul a fost așezat pe lespede, iar starețul a început slujba. În clipa aceea, aga s-a sculat în picioare și a privit la altar, și-a întors fața către lumea din Biserică, apoi cu lacrimi în ochi a îngenuncheat și a sărutat mormântul. La sfârșitul slujbei, turcul a pus în mâna starețului două pungi grele cu galbeni, i-a sărutat mâna și s-a întors sănătos acasă.
Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat la 7 octombrie 1956, iar moaștele Sfântului au fost mutate ulterior spre închinare la Catedrala Mitropolitană din Timișoara. Acestea se află într-o raclă confecționată de sculptorul Grigore Dumitrescu, din lemn de palisandru, păr, tisă și lămâi. Pe capac este sculptat chipul Sfântului Ierarh Iosif cel Nou, înveșmântat în odăjdiile arhierești, purtând mitra pe cap, în mâna dreaptă având cârja, iar în stânga metaniile. Pe partea laterală sunt sculptate scene din viața Sfântului și câteva minuni pe care acesta le-a săvârșit.
Răzvan IDVOREAN
Surse:
- Volumul: Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș – călăuză pe pământ și în ceruri, publicat de Arhiepiscopia Timișoarei
- www.mitropolia-banatului.ro
