Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Timișoara a lansat un apel către donatori prin care îi anunță că este nevoie din nou de ajutorul lor.

Numărul mic de persoane care în ultima perioadă a trecut pragul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină din Timișoara, i-a determinat pe medici și asistenți să lanseze un nou apel către cei interesați să își ajute aproapele și în acest fel.

Dragi timișoreni, avem nevoie de donatori din toate grupele de sânge: A, B, AB și 0. Vă rugăm să veniți la donare!”, au transmis specialiștii de lângă Spitalul Județean. Programul de donare la Centrul Regional de Transfuzie Sanguina, de pe strada Martir Marius Ciopec nr.1 (langa Spitalul Judetean), este între orele 7.30 și 13.30. Vă reamintim, pot dona sânge persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani, au greutatea de minim 50 de kilograme și îndeplinesc următoarele condiții:

  • au trecut 48 de ore de când au consumat alcool
  • au trecut 7 zile de când au terminat tratamentul cu antibiotice
  • au trecut minim 8 săptămâni de la ultima donare
  • au trecut 6 luni de când au avut o intervenție chirurgicală, au fost la dentist sau și-au făcut tatuaj sau piercing
  • nu au alergii
  • nu sunt bolnave
  • nu au avut hepatită, TBC sau alte boli infecțioase
  • nu au fost vaccinate în ultimele 2 săptămâni
  • nu sunt însărcinate și nu alăptează
  • au trecut mai mult de 6 luni de la avort
  • nu au relații sexuale (protejate sau neprotejate) cu mai mult de 2 parteneri, cu parteneri de același sex, cu un partener cu HIV, HTLV, atgHBS, ACHCV, SIFILIS, cu parteneri plătiți sau cu parteneri care s-au drogat
  • nu au avut relații sexuale ocazionale neprotejate în ultimele 6 luni

Specialiștii recomandă ca înainte de donare, persoanele să fie bine hidratate și să mănânce ( fără grăsimi ). De asemenea trebuie evitate băuturile alcoolice și fumatul. După donare e important să se hidrateze și să nu facă efort fizic în următoarele trei ore.

 

Răzvan IDVOREAN