Pentru a nu prolifera conceptele și limbajul confuz, Europa (cu deosebire Europa Centrală, de Est și de Sud-Est) are nevoie de o nouă paradigmă. Depășind gândirea identitar-politică bazată pe criterii etniciste, pe Kulturnation, societățile continentului nostru vor fi mai libere în a se asocia și a-și rezolva interesele comune, devenind totodată coparticipante la rezolvarea problemelor ce confruntă omenirea în ansamblul ei. O politică internă și externă a Europei va fi cu mult mai pragmatică decât politicile naționale, regionale ori zonale. Doar cei tributari ideologiilor vetuste cred în puritatea sîngelui, a rasei, reluînd (conștient sau nu) ideea identitară promovată de scriitorii și teologii Spaniei medievale (o înțelegere științifică a temei în cartea lui Yirmiyahu Yovel, The Other Within. The Marranos. Split Identity and Emerging Modernity, Princeton Uiniversity Press, 2009), ulterior, de romanticii secolului al XIX-lea imaginînd comunitățile naționale prin conceptele de Volk, etnic, nép, narod, ném și neam. (Victor Neumann, Kin, People or Nation? On European Political Identities, Scala Publishers, London, 2021). Deși biserica catolică interzisese distincția între credincioși în funcție de proveniența etnică sau rasială, liderii ei au introdus în secolul al XV-lea o lege canonică prin care s-a făcut discriminarea rasială. Unul dintre documentele spaniole relevante în acest sens datează din anul 1449 și e cunoscut sub numele de Sentencia Estatuto. El pune toate relele lumii pe convertiți (conversos/marranos), justificînd astfel perspectiva rasială. Cînd apartenența religioasă, respectiv convertirea era o demascare insuficientă, atunci convertiții erau definiți cu noțiunile de rasă și sînge. Pe astfel de fantezii s-au bazat toate teoriile moderne și contemporane ale defăimării, discriminării și excluderii.
Amalgamul Europei Centrale și de Est sub tirul ideologiei etnicist-culturaliste
E greu de imaginat astăzi o Europă Centrală în absența înnoirii vocabularului și a limbajului social-politic. Atâta timp cât rămânem la vechile concepte identitare care au contribuit enorm la dictaturile și tragediile secolului al XX-lea, cred că e imposibil să ne imaginăm o nouă Europă Centrală, continentul în întregul său, bazat pe un concept resemantizat. Atâta timp cât sensul neotribal al conceptului de națiune este omniprezent în discursurile politice ale națiunilor europene și mai ales în spațiul despre care vorbim, cred că înțelegerea rațională și critică a trecutului și a viitorului au de suferit. În trecutul mai îndepărtat a existat o Europă Centrală și de Est la care ne putem referi deîndată ce acceptăm ideea unui melting pot productiv, așa cum a fost înțeleasă și promovată aceasta de iluminiști. Mă refer, de pildă, la ideile iosefiniste (după numele lui Iosif al II-lea, împăratul Casei de Habsburg), prin intermediul cărora au debutat reformele modernizatoare pentru toate comunitățile zonei. Ele au fost însușite și profesate de intelligentsiile Europei Centrale și de Est în perioada 1765-1849, dar astăzi sunt complet uitate în favoarea idealului romantic formulat de Herder și Fichte, în favoarea unei Voelkischekultur, respectiv a unei Kulturnation sau a unor ideologii identitare constrângătoare care au divizat profund societățile și statele zonei pe considerente de istorie, arhetipuri, limbă, folclor, religii, etc. (Pentru ideologia din recentul discurs a lui Viktor Orbán vezi Victor Neumann, “Volk și Sprache în gândirea lui Herder. Teoria speculativă a etnonațiunii”, în Idem, Neam Popor sau Națiune? Despre identitățile politice europene, ediția a IV-a, Mega, Cluj, 2022, pp. 49-80).
Despre discursurile lui Viktor Orbán
Din discursurile lui Viktor Orbán reiese că regiunile și statele Europei Centrale ar trebui să devină solidare în scopul construirii unei viitoare puteri economico-politice, una capabilă să intre în competiție cu Europa Occidentală. E adevărat că Europa contemporană, respectiv Uniunea Europeană se confruntă cu o criză, dar soluția este identificarea și afirmarea punților de legătură între Estul și Vestul, Nordul și Sudul continentului. Nicidecum segregarea pe criterii geografice, economice, culturale, religioase ori pe cele naționale în sens culturalist, etnicist și rasist. Sper ca nici un om politic responsabil să nu încurajeze astfel de orientări diferențialiste din care reies doar vechile și nocivele complexe de superioritate ori de inferioritate din fostele state fasciste, respectiv național-comuniste.
În decembrie 2019, în timpul unei scurte vizite la Timișoara, premierul Ungariei a susținut un discurs pe această temă. Probabil, avusese în vedere faptul că unul dintre mesajele importante ale revoluției anticomuniste a timișorenilor din decembrie 1989 a fost recunoașterea caracterului multi- și intercultural al locului. Într-adevăr, solidaritatea cu protestul pastorului Tökés Lázló a fost un gest care a atras o simpatie din partea opiniei publice locale și internaționale. În Timișoara României interbelice și chiar în aceea postbelică, majoritatea localnicilor era plurilingvă. Respinse ori condamnate cu brutalitate de cele două sisteme totalitare, fascist și comunist, reperele și mentalitățile Europei Centrale au supraviețuit pe ici-pe colo. Ele n-au legătură cu Trianonul și nici cu politicile «secolului extremelor». Celebrul politolog Bibó István susținea că Banatul a fost unul dintre cele mai reușite experimente ale Europei Centrale premergătoare primului război mondial. Cred că avea dreptate și vom fi de acord cu o astfel de înțelegere a fenomenului deîndată ce vom afla că Banatul a fost o regiune cu o administrație proprie, cu o populație multilingvă, preferând coabitarea pașnică, orientarea ecumenică și cosmopolită.
Ar fi de dorit ca relațiile româno-ungare să se multiplice, să devină mai strânse, lucru posibil prin cultivarea cunoașterii reciproce prin intermediul limbilor, literaturii, istoriografiei, precum și prin implicarea oamenilor și instituțiilor universitare din ambele state în proiecte comune vizând formarea și integrarea societăților română și ungară în Uniunea Europeană. Ceea ce cred însă că e și mai important pentru generațiile de astăzi și de mâine – având în vedere experiențele politice și administrative ale timpului recent – este că Europa are nevoie de un proiect comun și nu de regionalizări. De aceea, voi arăta că Europa Centrală construită de imperiali în secolele precedente poate să inspire politicile prezentului pentru că are la bază codul cultural occidental, nu și Mitteleuropa etnonaționalistă, rasistă și antisemită a secolului al XX-lea în care au avut loc cele mai mari masacre de pe continent (pentru detalii vezi Victor Neumann, The Temptation of Homo Europaeus. An Intellectual History of Central and Southeastern Europe, Scala Publishers, London, 2020, pp. 259-280).
Națiunea tribală vs. națiunea asociativă
O nouă Europă Centrală va fi de dorit să includă ideea de Europa. De ce? Pentru că Europa Centrală e produsul influențelor exercitate de societățile și culturile vest-europene. Cât privește Europa în întregul ei, aceasta are nevoie de o nouă paradigmă. Depășind gândirea identitar-politică bazată pe criterii etniciste, pe Kulturnation, vom fi mai liberi în a ne asocia și a ne rezolva interesele comune, devenind coparticipanți la rezolvarea problemelor ce confruntă omenirea în ansamblul ei. O politică internă și externă a Europei va fi cu mult mai pragmatică decât politicile naționale, regionale ori zonale. Cât despre România, ea este geografic, spiritual și cultural o țară a interferențelor, una în care s-au întâlnit în secolele precedente Europa Catolică și Bizanțul ortodox, creștinismul, islamul și iudaismul, Orientul și Occidentul. Toate au exercitat influențe puternice, de unde și importanța regiunilor și a multiperspectivismlui asupra aceleiași formațiuni statale. Cei care cunosc Banatul și Transilvania de astăzi, au trăit ori trăiesc în orașele și satele ei, știu că obiceiurile sau valorile culturale ale Europei Centrale s-au amalgamat aici cu acelea ale Europei de Sud-Est. În cazul în care pacea a fi fost esențială - la recenta școală de vară Tusvánios (23 iulie 2022), Viktor Orbán invocase relația dintre Est și Vest -, atunci liderul ungar nu s-ar fi limitat la ideea de asociere a maghiarilor de pretutindeni și nici n-ar fi folosit limbajul extremei drepte (rasa/rasismul ca mod de înțelegere al identității colective), ci ar fi încercat să regîndească relația dintre România și Ungaria, precum și posibila contribuție comună a intelligentsiilor lor la refomarea ideii de Europa.
Vom avea șansa să auzim ori să citim un discurs politic bine informat și rațional deîndată ce politicile statelor din zonă vor lua în considerare atît perspectiva regională, cît și aceea europeană. Ar fi cazul și timpul ca acestea să primeze, astfel încât gândirea politică din fostele state comuniste să concure la efortul comun de integrare suprastatală. În sfârșit, comunitățile naționale nu au nevoie de discursuri provocatoare, ci de un program și un sistem educațional profund reformat spre a depăși stereotipiile identitare moștenite de la ideologi (mai mult sau mai puțin cunoscuți) din secolele al XIX-lea și al XX-lea. Pînă atunci și pe bună dreptate, discursurile din categoria acelora ale premierului Viktor Orbán vor fi considerate nu doar conservatoare, ultrareacționare, ci și periculoase pentru oricare stat al Uniunii Europene. Ele contrazic libertățile fundamentale ale omului și coexistența pașnică a europenilor. Ungaria are mulți gânditori politici care nu sînt de acord cu orientarea lui Viktor Orbán. Libertatea lor se cuvine să fie încurajată și protejată, iar vocea lor analitică și critică să fie auzită în interiorul țării și înafara ei. Aceasta cu atît mai mult cu cît orientarea totalitară (ea are încă mulți adepți în fostele state comuniste) nu numai că a marginalizat intelectualii liberi, dar i-a și defăimat și alungat. După războaiele modiale și civile care au făcut milioane de victime nevinovate în secolul al XX-lea și în care continentul nostru a fost profund implicat, e important să ne dezicem de ideologiile extremiste. E esențial să facem distincția dintre națiunea tribală și națiunea asociativă, dintre imaginara comunitate rasială și societatea deschisă a cetățenilor.
Victor NEUMANN
