Fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu şi fostul şef al Aviaţiei Militare Iosif Rus au fost trimişi în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul Revoluţiei din decembrie 1989, pentru crime împotriva umanităţii.

Procurorul general, Gabriela Scutea, a declarat că au fost rezolvate problemele semnalate de judecători și că reluarea urmăririi penale s-a dispus după ce dosarul a fost restituit fizic de ÎCCJ, iar actele de urmărire penală și redactarea rechizitoriului au fost făcute în 5 luni și 15 zile.

Potrivit procurorului general, “concepţia rechizitoriului este centrată pe acţiunile intervenite în perioada 22 decembrie – 30 decembrie 1989, după părăsirea sediului Comitetului Central al PCR de către Nicolae Ceauşescu. Doctrina internaţională privitoare la binele împotriva umanităţii în legătură cu articolul 33 al Statutului de la Roma al Curţii Penale Internaţionale stabileşte că sunt exoneraţi în mod explicit militarii care săvârşesc fapta ca urmare a unui ordin militar de acţiune. Într-un asemenea caz, responsabilitatea penală va incumba persoanei care a dat respectivul ordin”, a declarat Gabriela Scutea, citată de colegii de la Știrile Transilvaniei.

Ea a mai spus că ”se impune o clarificare în privinţa cercetării evenimentelor care au constituit Revoluţia Română din decembrie 1989. Aceste evenimente au făcut obiectul a 4.544 de dosare penale. Foarte multe dintre aceste dosare se găsesc reunite în dosarul pe care îl înaintăm Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Dar istoric trebuie subliniat că în 112 dosare Secţia Parchetelor Militare şi celelalte parchete militare au dispus trimiterea în judecată a 275 de persoane, dintre care 25 au fost generali, 114 ofiţeri, 13 subofiţeri, 36 de militari în termen şi 87 de civili”, a precizat Gabriela Scutea.

 

Răzvan IDVOREAN