S-a încheiat etapa de votare a primei edițiii a proiectului de bugetare participativă. Timișorenii au votat proiectele preferate, iar cele care au acumulat cele mai multe voturi vor fi implementate de primărie. 

 Pe perioada celor 30 de zile în care cetățenii au putut vota au fost înregistrate 19.258 de voturi de la 6.715 votanți, majoritatea susținând două sau trei proiecte din cele cinci voturi posibile. 

„Este prima campanie în care timișorenii au putut nu doar să voteze, ci s-au și implicat direct în propunerea proiectelor care să crească nivelul calității vieții din comunitatea lor. Le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat. Am primit peste 50 de proiecte de o calitate excelentă și chiar dacă banii ajung doar pentru opt dintre ele, nu aruncăm nimic la gunoi. Dimpotrivă, am rugat echipa din primărie să <<adopte>> în proiectele pe care le facem cât mai multe din propunerile primite. Mă bucur că am inițiat acest mecanism de bugetare participativă, prin care să primim cât mai multe propuneri care să îmbunătățească și calitatea proiectelor gândite în primărie, dar și viața în cartiere”, transmite primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Susținătorii proiectelor câștigătoare și-au exprimat dorința de implementare a acestora atât prin vot, cât și prin comentariile înregistrate pe paginile proiectelor. Aproape toate cele opt proiecte care s-au încadrat în bugetul de anul acesta au primit peste 1.000 de voturi. Acestea sunt:

  • Vizibilitatea mijloacelor de transport în comun aflate pe traseu - 1.465 voturi - 400.000 lei. Inițiator: Alin Ciobanu. Instalarea de dispozitive GPS în mijloacele de transport în comun ale STPT aflate pe traseu, preluarea informațiilor în timp real pe un server centralizat și afișarea acestora pe o hartă electronică a orașului/zonei metropolitane, cu posibilitatea de a filtra după numărul liniei/liniilor de transport de interes pentru utilizator. 
  • Toalete publice în parcuri - 1.399 voturi - 400.000 lei. Initiator: Silvia Cristina Nicoara. Construirea unor toalete publice în Parcul Pădurice și reabilitarea toaletelor publice existente în Parcul Botanic și Parcul Carmen Sylva. 
  • Îmbunătățirea calității pistelor de biciclete (cele mai des folosite) - 1.254 voturi - 400.000 lei. Inițiator: Radu Braniscan. Eliminarea bordurilor înalte de la trecerile de pietoni sau de la intersecțiile străzilor prin aducerea lor la același nivel (70% din buget și 30% din buget pentru marcaje).
  • Laboratorul digital - 1.200 voturi - 400.000 lei. Inițiator: Maria Gurzun. Acest laborator digital inteligent va fi dotat cu tehnologie de ultimă generaţie: calculatoare cu softuri de design grafic incluse, tablă interactivă, roboţi educaţionali multifuncţionali, imprimante 3D, ochelari VR, la care vor avea acces gratuit toţi elevii şcolilor şi liceelor din Timișoara.  În timpul petrecut în laborator, ei vor fi ghidaţi de membri ai echipei Liceului Moisil, care îi vor ajuta să folosească echipamentele și alături de care vor experimenta învățarea creativă și transdisciplinară. Va fi amenajat la Liceul Moisil.
  • Păduri urbane miniaturale - 1.187 voturi - 400.000 lei. Inițiator: Andrei Popescu. Extinderea de spații verzi prin amenajarea de păduri urbane miniaturale în diverse locuri ale Municipiului Timișoara. În funcție de încadrarea în buget sunt propuse următoarele zone: Piața Consiliul Europei, Pasaj Jiul, zona locomotivei; intersecția Punctele Cardinale; intersecția Bărnuțiu - Kogălniceanu; intersecția Aradului, Alexandrescu, Marginii; intersecția Rebreanu, Brancoveanu; intersecția Rebreanu, Șagului; în vecinătatea Shopping City, Bulevardul Dâmbovița - depou STPT, zona AEM.
  • Hub Educațional Comunitar Incluziv Școală-Familie-Comunitate - 1.108 voturi - 400.000 lei. Inițiator: Mirela Scorțescu. Organizarea în actualele spații de educație formală și cele verzi din proximitatea Școlii Gimnaziale nr. 30 a unui Hub Educațional Comunitar Incluziv: Școală – Familie- Comunitate pentru creșterea stării de bine.
  • Dotarea școlilor din Timișoara cu dulăpioare pentru elevi - 1.021 voturi - 400.000 lei. Inițiator: Ovidiu-Adrian Chira. Dotarea claselor gimnaziale din școlile Timișoarei cu dulapuri, având compartimente individuale, care să permită elevilor păstrarea în condiții optime a unor obiecte folosite preponderent la școală: manuale, caiete, penare, blocuri de desen și accesorii, echipament pentru orele de sport. Școlile propuse pentru implementare: Colegiul Tehnic Electrotimiș, Scoala Gimnaziala nr. 20, Școala Gimnazială nr. 27, Școala Gimnazială nr. 12, Colegiul Constantin Diaconovici Loga,  Școala Gimnazială nr. 6, Școala Gimnazială nr. 18.
  • Treceri de pietoni mai sigure! - 960 voturi - 400.000 lei. Inițiator: Andrei Cătălin Sava. Înălțarea trecerilor de pietoni la nivelul trotuarelor, fără a aduce modificări ulterioare infrastructurii actuale și introducerea iluminatului ecologic al trecerilor de pietoni pe timp de noapte pe str. Gavril Musicescu, de la intersecția cu Calea Martirilor 1989 și până la intersecția cu str. Vasile Zbegan.

Conform reprezentanților primăriei, proiectele urmează a fi implementate în funcție de specificul și complexitatea fiecăruia. Evoluția acestora va putea fi urmărită pe pagina dedicată bugetării participative - https://decidem.primariatm.ro/bp

 

Ioana N.