După o serie de proteste ale multor timişoreni, care fie au fost implicaţi în organizarea celor 30 de ediţii petrecute până în 2019, fie fiind iubitori de folclor au aşteptat reaşezarea lucrurilor în albia firească (după blocajul adus de pandemia Covid 19), opoziţia lui Fritz şi a C. Mingasson a cedat.
A 31-a ediţie a Festivalului Inimilor s-a desfăşurat între 6 şi 10 iulie pe scena tradiţională din Parcul Rozelor.
Gazdă, ca de obicei, Casa de Cultură a Municipiului Timişoara şi, subadiacent, ansamblul folcloric „Timişul”.
Au participat 29 de ansambluri folclorice din nouă ţări. Şapte ţări europene - Italia, Serbia, Croaţia, Polonia, Bulgaria, Grecia, Georgia şi două ţări sud-americane, Mexic şi Peru.
A absentat Turcia, al cărei ansamblu nu a mai ajuns la festival.
Din România au fost douăzeci de ansambluri, dintre care 14 din Timişoara şi Timiş şi şase din restul ţării.
Festivalul în sine este un lucru foarte bun. Ideea lui de bază este reunirea inimilor din orice colţ al lumii pentru libertate şi respectarea tradiţiilor fiecărui neam. Un omagiu adus anual martirilor din acel Decembrie ‘89 din Timişoara.
Căldura acestor idei a fost transmisă cu tărie de pe scena festivalului de către fiecare membru al ansamblurilor.
Publicul a fost impresionat de spectacolele folclorice tematice, chiar dacă mulţi interpreţi au fost foarte buni în spectacolele de „cântece şi dansuri”.
Vibraţia autenticităţii a fost o marcă bine însuşită de multe ansambluri din ţară şi din străinătate. Aceste fapte artistice sunt cele care contribuie la păstrarea tradiţiilor într-o formă cât mai apropiată izvorului cântecului şi dansului popular.
Valorificarea instrumentelor populare specifice arealului geografic pe care îl reprezintă ansamblul folcloric respectiv este un lucru care cântăreşte foarte mult în procesul de păstrare şi valorizare a tradiţiilor populare.
S-au detaşat faţă de toţi ceilalţi Ansamblul „Armenişana” din Armeniş (jud. Caraş Severin), cu costume populare autentice şi cântece nealterate de folclorul urban.
La acelaşi nivel a fost şi ansamblul „Zestrea Gugulanilor” din Caransebeş, a cărui suită de dansuri de pe Valea Timişului a fost impecabilă. Tot aici, Daniela Văcărescu, solista vocală a ansamblului, a interpretat magistral o doină şi un cântec de joc.
Ansamblul „Bihorul” din Oradea a impresionat prin acurateţea stilistică, atât a dansurilor, cât şi a orchestrei şi soliştilor.
Este un ansamblu cu potenţial artistic ridicat.
Ansamblul folcloric „Doina Timişului” al Casei de Cultură a Studenţilor a realizat un bun spectacol, pornind de la un obicei popular cunoscut, „Mătcălăul”. Spectacol curat, bine îngrijit.
Frumos a fost şi spectacolul şvabilor din Jimbolia, Biled, Iecea Mare şi Timişoara, reuniţi sub denumirea „Hatzfelder Pipatsche”, „Billeder Heiderose”, „Groß Iecea” şi „Banater Musikanten”, conduşi cu multă dăruire de Hans Müller.
Ansamblurile profesioniste „Mureşul” din Târgu Mureş, „Junii Sibiului” din Sibiu şi „Banatul” din Timişoara au fost superioare la mai toate capitolele: orchestraţie, sincronizare, ţinută scenică.
O notă discordantă a făcut ansamblul profesionist „Maria Tănase” din Craiova, care a venit cu un spectacol foarte ciudat, un fel de pledoarie pentru tango şi cântece de petrecere dintre cele două războaie mondiale.
Printre piesele de bază, „Tangoul de demult”, „Zaraza”, dar şi cântece din repertoriul Mariei Tănase. O orchestră de virtuozi care a interpretat „Rapsodia Română” şi „Ciocârlia” (cu un naist de mare valoare).
Dar a fost mai degrabă un spectacol de turneu, chiar dacă au venit şi cu „piesele grele” soliştii Niculina Stoican şi Constantin Enceanu.
Oricum, spectacolul craiovenilor nu s-a intersectat decât parţial cu specificul pe care îl are Festivalul Inimilor. Păcat!
Ansamblurile străine fie că au fost profesioniste, fie că au fost de amatori au apărut pe scenă în mai multe rânduri, în trei sau patru zile, cu numere (spectacole) diferite, în majoritatea cazurilor.
Ansamblul „Aranira” din Italia a încercat, reuşind foarte convingător, să ne scoată în evidenţă frumuseţea şi simplitatea tarantelei calabrese, un dans unde ritmul îţi permite şi rigurozitate, dar şi improvizaţie.
Dansat desculţ, respectând aproape religios rolul partenerei, în sugerarea pasiunii şi a bucuriei regăsirii, acest grup, venit pentru prima dată la Festivalul Inimilor, merită reinvitat pentru rafinamentul sunetelor instrumentelor vechi şi superba voce a solistei.
Cam la aceleaşi note înalte s-a prezentat şi ansamblul „Ivan Goran Kovačić” al Universităţii din Zagreb (Croaţia). Instrumente populare vechi, puse în valoare de instrumentişti pricepuţi, dansatori adaptaţi ideilor tematice. Un ansamblu convingător prin sobrietate şi calitate.
Ansamblul „Group of Kastoria Myistis” (Grecia), păstrător al ritmurilor străvechi macedoniene dar şi al costumaţiei specifice zonei, a fost o apariţie agreabilă.
Din Polonia a urcat de patru ori pe scena festivalului „Siemianowice”, apropiind ritmul vechi de polcă de ritmul muzicii culte, unde polca a devenit un dans de salon.
Orchestra bine condusă, dansatori frumoşi şi cu dansul la inimă.
Din Georgia, ansamblul „Zekartan”, aprig şi plin de expresivitate. Dansuri ale războinicilor, cu încrucişări de săbii, dar şi cu salturi spectaculoase. Iuţi şi pasionaţi aceşti georgieni cu partenerele lor, la fel de atletice şi tumultoase.
Un ansamblu redutabil cu un program foarte bine închegat, format din instrumentişti foarte buni, dar şi din dansatori bine selecţionaţi, punând în scenă obiceiuri vechi şi reprezentative pentru sârbii din Voivodina a fost ansamblul „Vila” din Novi Sad (Serbia). Costume autentice, ritmuri simple sau tărăgănate, în funcţie de starea sau evenimentul pe care l-au redat, au făcut ca spectatorii prezenţi să aplaude cu frenezie fiecare apariţie a lor.
Trebuie menţionată însuşirea ritualică şi, uneori, chiar tematică a unor obiceiuri din arealul balcanic, în special cel dunăreano-balcanic. Asemănări, fără echivoc, spre exemplu între dansuri, fie că sunt hore româneşti sârbe, dansuri ale fetelor sau dansuri ale bătrânilor.
Vivacitatea şi melancolia au fost atribute care s-au putut observa ca note comune ale acestor dansuri.
La fel şi armoniile instrumentale, fie că erau venite de la instrumente de suflat, fie că erau produse de instrumente cu coarde.
Un ansamblu profesionist cu o forţă a expresivităţii puternică a fost şi cel din Plovdiv, Bulgaria. Numele lui - „Trakia”.
O sincronizare foarte bună a dansatorilor, neexistând nicio diferenţă între linia întâi, o orchestră în care au fost prezente şi instrumente populare specifice zonei folclorice pe care o reprezentau. Dansurile fetelor, excelente. Ce mai, un ansamblu pe cinste.
Ansamblul „Perú Ritmos y Costumbres” a făcut o adevărată promovare a muzicii şi dansurilor din ţara incaşilor. Viguros în interpretarea dansurilor, cu o muzică plină de sonorităţi străvechi, peruanii s-au bucurat de o bună primire.
Ansamblul „Grupo Folklorico Alianza” din Mexic a fost un ambasador extraordinar de muzici şi dansuri mexicane.
Nicio diferenţă între virtuţile de dansatori dintre fete şi băieţi.
Sonoritatea chitarelor, frumuseţea costumelor, cu sombrerourile băieţilor ieşind în evidenţă.
Mexicanii şi-au făcut mulţi suporteri în rândul spectatorilor.
Fiecare ansamblu din ţările străine a fost un promotor al culturii respective, construind o imagine pozitivă şi atractivă pentru zona folclorică pe care au reprezentat-o.
La fel au fost şi ansamblurile din România. Toate, fără excepţie, chiar dacă unele au avut spectacole lungi sau prea lungi, chiar dacă unele au apărut numai o dată pe scena festivalului.
Aşa s-au prezentat cei din Ghiroda sau Giroc, aşa au fost cei din Lugoj sau „Esterlanc” (din Timişoara).
Frumoşi şi expresivi au fost şi cei din ansamblul „Bokreta” al liceului maghiar din Timişoara.
Foarte buni au fost cei de la „Pusta Banatului”, un exemplu de iniţiativă privată, cu o tânără solistă de mare perspectivă. Grija pentru respectarea autenticităţii s-a văzut atât la solistă, cât şi la întreg ansamblul.
O notă bună şi pentru spectacolul prezentat de „Şcoala de Dans Marius şi Maria Ursu” din Timişoara. La polul plus ansamblul sârbesc „Sveti Sava” din Sânnicolau Mare.
La un nivel foarte ridicat s-a prezentat şi ansamblul sârbesc „Mladost” din Timişoara.
Cel două ansambluri ale Casei de Cultură - „Timişul” şi „Timişul Tineret” - au fost bune. Însă au prezentat spectacole foarte lungi, fiecare de peste o oră.
Un reproş se poate face şi solistei Andreea Voica, care a venit încălţată în pantofi cu tocuri foarte înalte, în loc de opincuţe sau pantofi mai aproape de autenticitate.
Repertoriul ei nu reprezintă cu adevărat folclorul adevărat bănăţean, mai degrabă un folclor preluat, o contrafacere.
La fel şi costumul ei, catrinţa nerespectând cusătura şi ornamentaţia autentică. Îmbogăţită peste măsură cu adaosuri, care viciază serios autenticitatea. Cineva din conducerea ansamblului şi a Casei de Cultură trebuie să intervină şi să facă ordine.
Să ia exemplul ansamblurilor „Armenişana” din Armeniş şi „Zestrea Gugulanilor” din Caransebeş, „Pusta Banatului” din Timişoara sau „Doina Timişului”.
Pentru că veni vorba de „Doina Timişului”, ansamblul Casei de Cultură a Studenţilor, ansamblu care în 1972 a revoluţionat valorificarea scenică a folclorului prin spectacolul „Omule, pomule”, care a devenit repede un model pentru ansamblurile valoroase din toată România.
Niciunul dintre prezentatori nu a vorbit despre acest lucru, despre Vasile Creţu, care a fost iniţiatorul acestui moment excepţional din destinele folclorului românesc, dar nici despre Emilian Dumitru, coregraful spectacolului, sau Dorin Cuibariu, dirijorul orchestrei. Trebuie menţionat, în acelaşi timp, şi rolul regizorului Emil Reus în acest celebru spectacol, care nu ar trebui uitat.
Că veni vorba despre regie, regia spectacolelor de pe scena festivalului a fost simpluţă, sărăcuţă, la limita unei note de trecere. Aceleaşi imagini de fundal, repetate în neştire, aceleaşi lumini fără să evidenţieze la modul foarte distinct solistul vocal sau soliştii dansatori.
Locul de desfăşurare al principalului eveniment din festival, spectacolul, ar fi permis mai multe intrări pe scenă, nu numai din culise, atât ale artiştilor, cât şi ale prezentatorilor.
Cu formaţiile din Timişoara era nevoie de o singură repetiţie, să zicem, pentru a nu se încurca lucrurile.
Cu unele din străinătate s-ar fi putut realiza acest lucru fără probleme: cu italienii, georgienii, grecii, peruanii, mexicanii sau bulgarii.
Cu o regie mai isteaţă s-ar fi putut realiza lucruri mai importante şi mai adecvate festivalului.
S-ar fi putut prezenta scurte filmuleţe din arhiva de folclor a Universităţii de Vest; s-ar fi putut, în colaborare cu secţia de etnografie a Muzeului Banatului, s-ar fi putut proiecta costume, catrinţe, ii ş.a.m.d., aflate în colecţia secţiei; cu sprijinul Muzeului Satului Bănăţean s-ar fi putut realiza clipuri cu arhitectura populară din Banat.
Ioan Viorel Boldureanu ar fi putut fi folosit câteva minute pentru a grăi în grai bănăţean; ar fi putut fi prezentate epigrame sau poezii în grai bănăţean ale cenaclului „Ridendo” (cenaclu marginalizat de noua conducere a Casei de Cultură, la fel ca şi cenaclul condus de Ioan Viorel Boldureanu).
Nu cred că regizoarea a ales prezentatorii. Dacă ea a făcut-o, atunci nici nota aceea de trecere nu o merită.
Felicia Stoian este singura prezentatoare care s-a achitat integral de sarcină.
Parţial şi Dana Băcilă şi Tania Stavilă Ţunaş.
Adriana Talpeş era mai bună în locul Adrianei Voica ca solistă vocală la „Timişul”.
La fel Roxana Morun. Neadecvată fenomenului, fără vocaţie scenică şi, mai ales, fără cultură tematică.
Calamitatea desăvârşită a prezentării a reprezentat-o Florin Mihoc. Un tip de suficienţă, dar lipsit de bun simţ, nimerit ca oiştea-n gard la festival.
După doi-trei ani cu prezentatoare ca Iuliana Tudor şi Felicia Stoian, să vină Florin Mihoc înseamnă un dezastru.
Un decalaj extraordinar, ca de la cer la pământ. Un bezmetic pe scena Festivalului Inimilor este ca o pată de petrol pe Bega, între podul Michelangelo şi Mihai Viteazul.
Un tip mai lipsit de cultură, care nu ştiu dacă ar face faţă şi ca redactor la secţia sport a TVR.
Un spectator din spatele meu zicea în a doua seară a festivalului: „Ăsta cred că-i parfumat”.
Dintre multele perle lansate de acest prezentator de mahala:
„Zimbrii (e vorba despre zimbri de la Armeniş, judeţul Caraş Severin – n. aut.) se simt ca în sânul lui Adam”;
„Hansi Müller (conducătorul ansamblurilor germane reunite – n. aut.) über alles”;
„Sunt megasexi” (după ce a luat o pălărie a unui dansator german din Jimbolia – n.aut.);
„Nu suntem plătiţi la metru”;
„Noi, moderatorii (corect ar fi fost „noi, prezentatorii”, sigur cu ghilimele – n. aut.);
„Mi-a spus cineva că numai 10% din vinul învechit e bun” (???!!! – n. aut.);
„Asta-i muzica de la care noi luăm lumină”;
„Dacă stăm unul lângă altul înseamnă că semănăm”;
„Şi noi, şi ei de la Rîm ne tragem” (referire la ansamblul italian – n. aut.).
Şi multe altele. Culminând cu „ubi bene, ubi patria” (corect e ibi – n. aut.).
Sala era pe jumătate ocupată, iar el susţinea că este plină sau arhiplină, inclusiv duminică, după ora 22, când era mai puţin de un sfert ocupată.
Cu toate că au fost numai două continente, el susţinea „reprezentanţi ai trei continente”. Cu toate că au fost ansambluri din nouă ţări el spunea reprezentanţi din unsprezece ţări.
Trăncăneala acestui individ a făcut mult rău festivalului.
Faptul că menţionat că este de 27 de ani la staţia Timişoara a Televiziunii Naţionale ne arată ce selecţie se face pe acolo, ce evaluări s-au întâmplat.
Cred că ar fi bine să-şi caute un loc pe la Aquatim sau Retim sau ceva cu tim în coadă.
Având oameni ca el a ajuns televiziunea de stat din Timişoara cu o audienţă atât de scăzută, fiind socotită cea mai slabă staţie din ţară.
Bănuiesc că d-na Mingasson a avut grijă să-i fie trecută o sumă frumuşică pe statul de plată. Că doar nu putea să fie voluntar, chiar că s-a pontat şi la serviciu!!! După cât era de buimac, părea a fi în concediu fără plată!
Sunt multe lucruri „drăguţe” legate de festival. Spre exemplu dl Fritz li s-a adresat celor din Armeniş (Ansamblul „Armenişana”) în limba engleză, considerându-i croaţi.
Sau la toaletele din dreapta intrării în sală, două fiind închise cu lacăte, iar restul ocupate, doi tineri vânjoşi au încercat timp de 5-6 minute să spargă lacătul. Nu au reuşit.
Joi 7 iulie, la ora prânzului, pe Bv. Eminescu, în spatele primăriei, Constantin Enceanu, solistul ansamblului din Craiova, a fost reperat de doi fani care au făcut selfi cu el. Apoi Enceanu s-a urcat într-un Mercedes (cilindree mare), negru, nou-nouţ, cum erau cele din corpul diplomatic, iar băieţii cu selfi au rămas cu gura căscată.
Mai sunt şi altele, pe care le veţi afla, alături de concluzii, în numărul viitor al ziarului nostru.
Cornel SECU
Foto: Constantin DUMA, Alin ZELENCO și ziarul TIMISOARA
