A fost lansat anunțul pentru achiziția serviciilor de execuție a lucrărilor necesare la acoperișul clădirii în care funcționează Liceul Teoretic William Shakespeare din Timișoara. Anunțul a fost publicat marți, 5 iulie, iar serviciile de execuție a lucrărilor vor fi contractate în urma procedurii de selecție prin achiziție directă a executantului.

Clădirea necesită reparații ale acoperișului care prezintă degradări datorate vechimii materialelor, care duc la infiltrații și la degradarea clădirii. Imobilul din strada Romanilor nr. 13 este monument istoric, iar lucrările de reparații vor fi realizate prin programul Timbrul Monumentelor Istorice.

„Prin documentația tehnică, întocmită de O&S CONSULTING SRL, se propun lucrări de refacere a integrității și funcționalității sistemelor de acoperire (astereală și învelitoare) și a sistemele de colectare și evacuare a apelor pluviale (jgheaburi, și burlane). Realizarea lucrărilor de întreținere și reparații la nivelul acoperișului au ca scop final păstrarea integrității imobilului. Nivelul de finisare, exigențele tehnice ale construcției trebuie să fie în conformitate cu cerințele funcționale stabilite prin reglementările tehnice, de patrimoniu și de mediu, în vigoare”, transmit reprezentanții primăriei.

Valoarea a lucrărilor a fost estimată de proiectant la  suma de 253.340 de lei, fără TVA .

Durata contractului este de 4 luni.

Data limită de depunere a ofertelor este 15 iulie 2022. Detaliie documentației necesare aplicanților se regăsesc la adresa: https://e-licitatie.ro/pub/notices/adv-notices/view/100421196. (I.N.)