Timișoara va avea un nou centru social, în zona Fabric. Acesta va fi construit de la zero de Parohia Ortodoxă Română Timișoara Fabric Vest, prin Programul Operațional Regional 2014-2020.
Costurile proiectului se ridică la peste 3,3 milioane de lei, dintre care 2,3 milioane sunt fonduri nerambursabile.
Contractul de finanțare a fost semnat de reprezentanții Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest.
Centrul social va fi construit în curtea bisericii de pe strada Ștefan cel Mare și ar trebui să fie gata până la finalul anului viitor. Clădirea va avea o suprafață totală de aproape 600 mp, împărțiți pe două niveluri. În jurul său vor fi amenajate spații verzi pe o suprafață de peste 1.600 mp, dar și o parcare.
„Viitorul centru va găzdui, printre altele, spații pentru copii, o sală multifuncțională și locuri pentru luat masa. El va oferi servicii educative, recreative și de socializare, orientare școlară și profesională, consiliere psihologică pentru copii, consiliere și sprijin pentru părinți, precum și găzduirea temporară a persoanelor defavorizate”, spun reprezentanții ADR Vest.
Obiectivul proiectului este reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din zona Fabric.
Ioana N.

