Î: Aţi ţinut recent la Filiala din Timişoara a Academiei Române o conferinţă pe tema „Moneda electronică (digitală) şi politica monetară: evoluţie sau revoluţie?”, în care aţi prezentat schimbările pe care monedele electronice şi alte tehnologii informatice le produc în elaborarea şi aplicarea politicii monetare. În ce cadru a avut loc acest eveniment?
R: Conferinţa s-a înscris în seria activităţilor de extensie academică şi universitară, organizate de Filiala din Timişoara a Academiei Române în cadrul proiectului interdisciplinar „Teme academice contemporane”. Acest proiect îşi propune să prezinte în faţa publicului academic, universitar, studenţilor, profesorilor, cercetătorilor etc., diverse aspecte ale preocupărilor ştiinţifice contemporane sau istorice. Expunerea mea a prezentat avantajele şi riscurile acestei noi forme de monedă, care este moneda electronică (digitală). Ea a fost urmărită, se pare, cu interes, deoarece a suscitat numeroase şi interesante intervenţii în dezbatere din partea participanţilor.
Î: Printre alte idei pe care le-aţi exprimat cu această ocazie a fost şi aceea că proliferarea monedelor electronice determină restrângerea utilizării numerarului şi chiar şi posibilitatea dispariţiei bancnotelor şi monezilor în viitorul mai mult sau mai puţin îndepărtat. Va dispare oare moneda efectivă?
R: Dată fiind comoditatea plăţilor electronice, atât pentru consumatori, cât şi pentru întreprinderi, acest nou tip de plăţi constituie un concurent serios pentru plăţile efectuate cu bancnote şi monezi emise de banca centrală. Este de aşteptat ca această concurenţă să se accentueze, ca urmare a apariţiei aşa-numitelor „sisteme în buclă deschisă” (open-loop systems), care permit reutilizarea directă a unităţilor monetare electronice încasate cu cardul fără a fi necesară realimentarea din partea emitentului. Cu toate acestea, unii autori consideră că cererea de bancnote şi de monezi are un caracter peren. Astfel, simplitatea (avantajul concurenţial al primului venit, first mover advantage), cerinţa anonimatului (mai ales pentru tranzacţiile ilegale), sau, mai simplu, protecţia vieţii private a consumatorilor etc., sunt factori care fac ca cererea de numerar să nu scadă sub un anumit nivel. Ca urmare, deocamdată, se poate presupune că, chiar şi în economiile moderne, care sunt puternic digitalizate, există un prag al cererii de numerar ce nu poate fi comprimat.
Î: Este posibil să ajungem într-o zi să folosim criptomonede ca Bitcoin pentru a ne cumpăra, de exemplu, o cafea sau a ne plăti chiria?
R: Bitcoin şi celelalte criptomonede nu funcţionează prea bine în tranzacţiile curente de genul celor menţionate de dvs., din cauza valorii lor instabile. Este ca şi cum cineva vinde astăzi pe un bitcoin, să spunem, o masă, iar mâine nu poate cumpăra cu acest bitcoin decât o cafea. În plus, criptomonedele se transferă de la un deţinător la altul destul de lent şi de greu. De aceea, cele cca. 17.000 de criptomonede (Bitcoin, Ethereum, XRP etc.), sunt, de fapt, criptoactive financiare speculative, nu monede, în adevăratul înţeles al cuvântului. Iar recentele evoluţii de pe piaţa lor confirmă această afirmaţie.
Î: Există vreo soluţie la problema volatilităţii criptomonedelor?
R: Există o categorie de criptomonede numite „monede criptate stabile” (stablecoins), a căror valoare nominală este exprimată în monede legale – dolarul sau euro –, ori în mărfuri. Valoarea reală a acestor monede criptate stabile este mai puţin volatilă decât aceea a altor criptomonede, cum ar fi, de exemplu, bitcoin, însă nici primele nu sunt aşa de stabile cum par. În prezent, se folosesc aproximativ 200 de asemenea monede criptate stabile (Tether, TrueUSD, Gemini Dollar etc.), mai ales pentru investiţii offshore în criptomonede.
Î: În conferinţa dvs., aţi arătat că unele ţări îşi propun să adopte aşa-numita „monedă electronică (digitală) a băncii centrale”. De ce?
R: În cazul unor ţări în curs de dezvoltare, obiectivul este creşterea incluziunii financiare. Numeroşi locuitori ai acestor ţări nu au acces la produse şi servicii bancare de bază, iar plăţile electronice ar favoriza acest proces de „financiarizare” (financialization) a economiei, care este un factor important de creştere economică. În ţările dezvoltate, unde majoritatea cetăţenilor au un cont bancar, considerentul este puţin diferit. Băncile centrale din aceste din urmă ţări urmăresc folosirea monedei electronice a băncii centrale în principal ca plasă de siguranţă pentru infrastructura plăţilor private.
Î: Iar China?
R: Guvernul chinez pare foarte preocupat de cei doi prestatori de servicii de plăţi care domină în prezent sistemul de transferuri electronice şi împiedică, de fapt, intrarea pe piaţă a unor noi concurenţi, care ar putea face inovaţii. Conform băncii centrale a Chinei, un yuan numeric ar fi un complement la sistemele existente, de natură să intensifice concurenţa.
Î: Ce efect are moneda electronică asupra capacităţii băncii centrale de a controla inflaţia şi a asigura stabilitatea financiară?
R: Moneda electronică modifică procesul de transmisie a efectelor politicii monetare. Principalele analize ale acestui fenomen, efectuate de către specialiştii unor bănci centrale şi autorii din lumea academică, arată că moneda electronică şi, în general, progresele tehnologice din informatică nu anulează capacitatea băncii centrale de a influenţa rata dobânzii pe termen foarte scurt, cu condiţia adaptării la noile condiţii a unor instrumente de politică monetară operaţionale.
Cu toate acestea, în cazul extrem al unei economii dotate exclusiv cu sisteme de plăţi electronice concurenţiale, pericolul deconectării ratei dobânzii de politică monetară a băncii centrale şi a ratelor dobânzilor pertinente pentru activitatea economică este real. În absenţa unei cereri autonome faţă de moneda pe care ea o emite (aşa-numita „monedă primară”: bancnote, monezi şi disponibil în conturile băncilor comerciale deschise la banca centrală), banca centrală se confruntă cu o alegere dificilă între dependenţa financiară faţă de guvern şi incapacitatea de a-şi îndeplini mandatul.
Unele conjecturi cu privire la viitorul instituţiei băncii centrale, cum ar fi, de exemplu, dispariţia acesteia, sunt totuşi pure specuţii. Interesul băncilor şi al economiei în ansamblu de a avea o alternativă la sistemul actual de plăţi gestionat de banca centrală, instituţie care nu prezintă un risc de credit, nu este încă dovedit. Rămâne de văzut dacă monedele electronice private se vor bucura din partea agenţilor economici de o încredere comparabilă cu cea de care beneficiază în prezent formele de monedă tradiţionale.
Î: Monedele electronice ale băncilor centrale vor putea fi utilizate pentru lupta împotriva fraudei fiscale şi a altor infracţiuni?
R: Faptul că nu veţi mai putea plăti femeia care vă face curăţenie în casă sau grădinarul cu bancnote şi monezi va face, desigur, ca veniturile acestor persoane să fie declarate la fisc în mai mare măsură ca acum. Or, în cazul tranzacţiilor de valori mari, acest lucru va duce, cu siguranţă, la creşterea veniturilor bugetului de stat. Moneda electronică reduce, de asemenea, utilizarea numerarului în tranzacţiile ilicite, cum ar fi, de exemplu, traficul de droguri sau spălarea banilor.
Î: Există riscuri pentru băncile comerciale şi prestatorii de servicii de plăţi privaţi?
R : Dacă banca centrală oferă un sistem de plăţi electronic foarte ieftin, prestatorii de servicii de plăţi privaţi se pot confrunta cu mari dificultăţi în a-şi continua activitatea, deoarece, la urma urmelor, nici o întreprindere privată nu are mijloace comparabile cu cele ale statului. Un alt risc este ca băncile comerciale, care joacă un rol important în economiile moderne prin aceea că acordă credite pentru finanţarea activităţii economice, să constate că depozitele constituite de către clienţi la ele sunt transferate la banca centrală. În vremuri grele, deponenţii pot considera că depozitele lor sunt mai în siguranţă la banca centrală sau la alt aşezământ public, decât la o bancă comercială, chiar dacă depozitele la aceasta din urmă sunt şi ele garantate de stat.
Î: Care sunt dificultăţile cu care se confruntă ţările cu economie de piaţă emergentă sau în curs de dezvoltare, care sunt foarte dependente de schimburile şi investiţiile internaţionale?
R: Plăţile internaţionale cursive pot aduce profituri importatorilor şi exportatorilor, deoarece facilitează efectuarea tranzacţiilor comerciale internaţionale, însă nu sunt lipsite de riscuri. Într-adevăr, cu cât fluxurile de capital internaţionale sunt mai libere, cu atât aceste fluxuri sunt mai greu de gestionat. Acest fapt poate spori volatilitatea fluxurilor de capitaluri şi a cursurilor de schimb, iar în cazul ţărilor în curs de dezvoltare relativ mici, aceste fenomene pot complica foarte mult elaborarea şi aplicarea politicilor economice naţionale.
Î: Care sunt provocările cu care se confruntă Banca Naţională a României?
R: Cetăţenii români trăiesc într-o lume în care au acces, la fel ca cetăţenii altor ţări libere, la eventuala versiune electronică a dolarului, a renminbi chinez şi a multor altor monede. Este probabil, de asemenea, că mulţi cetăţeni români vor continua să tranzacţioneze criptomonede şi monede criptate stabile. În cazul în care leul se va deprecia, din cauza inflaţiei, este posibil să fie înlocuit cu diverse monede străine, oficiale sau private, în care cetăţenii au mai multă încredere decât în propria lor monedă naţională. De aceea, în cazul României, este necesară adoptarea euro cât mai repede posibil.
Î: Credeţi că creşterea economică puternică a Chinei va face ca yuanul electronic să ameninţe poziţia de monedă internaţională dominantă a dolarului?
R: Încrederea investitorilor străini nu depinde numai de talia economiei sau a pieţei financiare a unei ţări, ci şi de cadrul instituţional al ţării respective. Iar aceste elemente ale încrederii includ statul de drept, independenţa băncii centrale şi sistemul politic bazat pe separarea şi echilibrul puterilor. Cred că, în toate aceste trei dimensiuni, Statele Unite vor rămâne dominante în raport cu o mare parte a lumii.
Î: Unele bănci centrale par reticiente faţă de o monedă digitală proprie. De ce?
R: Interesul băncilor şi al economiei în ansamblu de a avea o alternativă la sistemul actual de plăţi de mare valoare gestionat de banca centrală, instituţie care nu prezintă un risc de credit, nu este încă dovedit. Rămâne de văzut dacă monedele electronice private se vor bucura din partea agenţilor economici de o încredere comparabilă cu cea de care beneficiază în prezent formele de monedă tradiţionale.
Î: Monedele electronice (digitale) oficiale prezintă pericole mai generale pentru societate?
R: Un stat autoritar poate utiliza varianta electronică a monedei sale pentru a supraveghea populaţia. Şi chiar şi un stat democratic poate dori ca moneda emisă în numele său de către banca centrală nu doar să nu fie utilizată în activităţi ilicite, ci şi să nu fie folosită pentru scopuri care nu i se par benefice în plan social. Este posibil, deci, ca moneda să fie utilizată nu doar ca instrument de politică economică, ci şi ca instrument de politică socială. Or, o asemenea concepţie „constructivistă” este foarte periculoasă nu numai pentru credibilitatea monedei băncii centrale şi banca centrală însăşi, ci şi pentru întreaga societate.
A consemnat Petru Vasile TOMOIAGĂ
