Crucea reaminteşte creştinilor toată lucrarea de mântuire îndeplinită de Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Omului, al cărei punct culminant este Jertfa de pe Cruce. Tocmai de aceea se citeşte pericola din Evanghelia de la Ioan 3, 1 – 21. Crucea aminteşte unele întâmplări din Vechiul Testament care au preînchipuit în mod tainic rolul ei în Noul Testament, încheind cu vorbirea lui Iisus cu învăţatul fariseu Nicodim.
Crucea însemnând Moise cu toiagul peste Marea Roşie a despărţit-o în două, iarăşi acelaşi Moise întorcându-se şi lovind Marea a împreunat apele împotriva carelor lui Faraon, „însemnând nebiruita armă”, cum ne spun cântările Catavasiilor de la Utrenie. Crucea ne duce cu gândul la întâmplarea ieşirii israelitenilor din robia Egiptului şi a trecerii lor minunate prin Marea Roşie. Cu gestul semnului Crucii, Moise a despărţit, apoi a împreunat apele Mării, care au înghiţit oastea lui Faraon ( Ieşire 14, 16 – 29 ). Gestul lui Moise deasupra apelor preînchipuia semnul Crucii, nebiruita armă. Sfinţii Părinţi aseamănă robia păcatelor noastre cu robia israeliţilor în Egipt; diavolul este vrăjmaşul mântuirii noastre, iar din robia lui nu putem scăpa decât însemnându-ne cu semnul Crucii.
Cea mai puternică preînchipuire a Crucii este aceasta: „După cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului ( pe Cruce ) pentru ca oricine crede într-însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”. Oricine va privi spre acest semn, va trăi ( Numeri 21, 8 ).
Privind cu credinţă la Iisus cel răstignit, ne întărim în lupta împotriva celui rău. O veche carte de pietate creştină, „Urmarea lui Hristos” de Tomas de Kempis, spune că pentru a simţi şi a dori darurile Crucii trebuie să simţi şuieratul şarpelui-diavol; trebuie să simţi lumea aceasta ca pe o pustie plină de şerpii patimilor şi ispitelor; trebuie să simţi păcatul care te-a muşcat de moarte; trebuie să simţi fiorul morţii sufleteşti, să te cutremuri şi să strigi: Doamne miluieşte-mă, că sunt pierdut ! Ca şi iudeii în pustia Edomului, şi noi în pustia amară a acestei vieţi suntem mereu muşcaţi de ispitele şi asupririle diavolului. Ce durere mare este aceea când nu simţim puterea ei ucigătoare. Prin puterea Crucii acestea sunt topite în sufletul celui împătimit.
Preot iconom-stavrofor Horia ŢÂRU
