Aeroportul ”Traian Vuia” ar putea beneficia de o zonă cargo, ceea ce ar aduce o serie de beneficii pentru județul Timiș.
Este un subiect mai vechi, despre care s-a mai discutat, dar zilele trecute, președintele CJ, Alin Nica a vorbit pe această temă cu directorul executiv al companiei Clarion, Anyian Kutty, în cadrul deplasării la Expo Dubai. Potrivit edilului bănățean, proiectul pe care l-a prezentat a stârnit interesul și până la sfârșitul lunii martie o nouă întâlnire ar putea avea loc.
”Partea dificilă în astfel de acțiuni de diplomație economică este să explici unor oameni hotărâți și dornici să se implice că, în România, legislația te poate încurca în loc să te ajute, iar colaborarea între instituții nu e tocmai punctul forte al țării noastre. Din punct de vedere al investitorului străin, dacă azi ai luat decizia, în câteva săptămâni bagi excavatorul în teren.
Consiliul Județean Timiș încă așteaptă Hotărârea Guvernului pentru trecerea din proprietatea publică a Statului Român şi administrarea Ministerului Transporturilor în proprietatea publică a judeţului Timiş a 46 hectare de teren pentru realizarea centrului intermodal de transport. M-ar bucura mai mult interes pe această temă din partea ministrului Transporturilor, mai ales că este timișorean. M-am așteptat să știe situația de acasă și să înțeleagă oportunitatea unui astfel de proiect” – a declarat Alin Nica.
Acesta a mai spus că Timișoara se situează pe unul dintre principalele culoare de zbor care fac legătura dintre Asia Centrală și Europa. Avantajele de tip geografic, actualul context geopolitic, alături de potenţialul infrastructurii şi situaţia economică ar putea facilita crearea unui pol euroregional și european de alimentare intermodal de marfă.
Răzvan IDVOREAN

