Sâmbătă, 26 februarie, peste 200 de persoane au ieșit în stradă la Timișoara pentru a-și exprima solidaritatea față de ucraineni. Cu drapelul Ucrainei și diverse pancarte în brațe, aceștia și-au arătat furia și indignarea vizavi de începerea războiului în țara vecină și de acțiunile președintelui rus, Vladimir Putin. 

„Fără război!”, „Vrem pace!”, „Stop Putin!” sau „Slavă Ucrainei” sunt câteva dintre mesajele transmise de cei care s-au adunat, începând cu ora 17, în Piața Operei. 

Deși sunt conștienți că nu pot opri astfel războiul, participanții și-au dorit ca mesajul lor de pace să devină vizibil. 

„Am ieșit în stradă în primul rând să ne arătăm solidaritatea pentru Ucraina. Vrem pace, nu război. Atâta timp cât oamenii din Rusia își asumă un risc real să iasă în stradă și să spună nu războiului, e minimul pe care îl putem face noi. 

Mi se pare ireal să intrăm cu tancurile unii peste alții în 2022. Știu că acest lucru se întâmplă și în alte părți ale lumii și vorbim mult mai puțin despre asta, și e la fel de condamnabil, dar cred că acum e mai emoționant pentru noi.

Dacă am vorbi cu toții, foarte mult și foarte tare, despre cât de inacceptabil e războiul, poate nu ar mai fi atât de ușor pentru conducători să facă pasul ăsta”, a spus Miruna, participantă la manifestație. 

„Mi se pare incredibil că am trecut prin două războaie mondiale și foarte multe conflicte recente și se ajunge din nou în același punct. Cred că e foarte important ca oamenii să arate că sunt solidari, să transmită un mesaj. Dacă am avea cu toții o astfel de poziție, poate nu ar mai încolți în mintea unora să ia o armă în mână și să ucidă pentru că cineva le spune să facă asta”, a afirmat și Vlad.

„Am venit în Piața Operei pentru că am dorit sa fiu alături de oamenii din Ucraina, așa cum pot eu deocamdată.

Recunosc că mă așteptam să fim în număr mai mare, dar poate vremea nu tocmai prietenoasă și anxietatea dublată de COVID și acest război a făcut ca oamenii să nu fie foarte receptivi. Nu încerc sa caut explicații pentru că îmi dau seama că fiecare dintre noi face ce consideră de cuviință. Până la urmă important e să fim oameni”, a zis Cătălina, o altă participantă.

O serie de astfel de manifestații au avut loc în întreaga lume. Oamenii au ieșit în stradă împotriva războiului și în Franța, Elveția, Italia, Argentina, Georgia, Japonia, Brazilia, SUA și Canada. 

 

Ioana Nicolescu