Se împlinesc, acum, la 23 ianuarie, 31 de ani de când Timișoara Revoluției de la 1989 și-a găsit, într-un grup de tineri entuziaști, portavocea idealurilor sale. Ziarul „Timișoara”, pe care acest grup l-a fondat, a fost, din acea zi, portdrapelul spiritului dintotdeauna al orașului al cărui nume l-a preluat.
„Timișoara” a luptat și luptă pentru democrație, a militat și militează pentru statul de drept, pentru valorile fundamentale și, nu în ultimul rând
(sau, poate, chiar în primul), a fost împotriva reinstaurării, după 1990, a regimului neocomunist care a acaparat Revoluția Timișoarei.
Apărarea Proclamației de la Timișoara, documentul programatic al Revoluției timișorenilor, apărarea drepturilor omului și promovarea spiritului multietnic, multicultural și ecumenic al orașului căruia îi aparține, toate acestea au fost ideile pe care generații de condeieri le-au preluat și dus mai departe, ca într-o veritabilă ștafetă.
După 31 de ani, „Timișoara” este tot aici, tot lângă oameni și cetate, continuând să țină îndreptat spre cer stindardul pe care, în 23 ianuarie 1990, l-au ridicat, printre alții, George Șerban, Ion Monoran, Iosif Costinaș, Alexandra Indrieș, Gheorghe Sânmărtinean, Ioan Crăciun, Harald Zimmerman, Lucian-Vasile Szabo, Marcel Sămânță, Vasile
Popovici, Marcel Tolcea, Viorel Marineasa.

Repere din primul an

23 ianuarie 1990 – Apariţia Ziarului Timişoara umple un gol în viaţa publicistică timişoreană, oferindu-le pentru prima oară cititorilor o „alternativă”.
16 februarie 1990 – Societatea Timişoara organizează un miting de solidaritate cu dna Smaranda Enache, militantă pentru drepturile minorităţilor din România.
22 februarie 1990 – Alături de alte asociaţii şi organizaţii, Societatea Timişoara este promotoarea unui miting de protest împotriva actelor de vandalism ale celor care au pătruns pe 18 februarie în sediul Guvernului şi împotriva demonstraţiei de forţă a minerilor din Valea Jiului.
11 martie 1990 – În cadrul unui mare miting, se dă citire „Proclamaţiei de la Timişoara”, document-manifest care a marcat toată viaţa politică românească.
19 martie 1990 – O delegaţie a Societăţii Timişoara se întâlneşte cu Ion Iliescu, pentru a afirma şi pentru a explica ideile şi revendicările Proclamaţiei.
28 aprilie 1990 – Reprezentanţii organizaţiilor care au aderat la Proclamaţie se întrunesc în vederea constituirii Alianţei Naţionale pentru Victoria Revoluţiei. Ceea ce se şi întâmplă.
8 iunie 1990 – Societatea Timişoara organizează un miting în sprijinul Comitetului de Acţiune pentru Democratizarea Armatei.
21 iulie 1990 – Societatea Timişoara organizează o expoziţie de caricatură politică, cu participarea a 18 caricaturişti timişoreni. Numai în prima zi, expoziţia are peste 500 de vizitatori.
19 octombrie 1990 – Societatea Timişoara organizează mitingul „Adevărul – element esenţial al democraţiei”.
26-28 octombrie 1990 – Societatea Timişoara organizează prima Conferinţă internaţională despre democraţie şi despre drepturile omului, care a avut loc la Timişoara.
10 noiembrie 1990 – Mai multe asociaţii, printre care şi Societatea Timişoara, înfiinţează Alianţa Civică.

Așa a început totul

Încă din 22 decembrie 1989, odată cu evacuarea, de la Bucureşti, a cuplului dictatorial, timişorenii (societatea civilă) au încercat să acapareze organele de propagandă ale fostului partid comunist, o primă încercare în acest sens fiind îndreptată împotriva fostului ziar judeţean de partid „Drapelul roşu”. Această primă încercare a eşuat, colectivul redacţiei ziarului comunist regrupându-se şi reuşind să se menţină în posturi.
Cu multă dibăcie şi credinţă în menirea lor de a aduce o oază de înnoire în presa timişoreană, „tinerii scriitori şi gazetari”, decişi să lichideze vechile metehne ale colectivului ziarului de propagandă comunistă, au reuşit prin mobilizare civică să evacueze din locaţia lui colectivul redacţiei drapeliste, instaurându-se pentru un timp în această locaţie. După ce a fost preluat sediul drapeliştilor, un comitet restrâns din rândul noilor jurnalişti a efectuat o deplasare la sediul judeţean, acolo aflându-se noua putere instaurată, Frontul Salvării Naţionale. Aici, în fostul sediu judeţean al comuniştilor, noii reformatori au pus la cale viziunea lor pentru viitorul ziar al întregii comunităţi civile.
Mai întâi era nevoie de oferit un nume ziarului. Au fost mai multe propuneri, printre ele fiind „Gazeta de Timişoara”. În cele din urmă, la propunerea unuia din „tinerii scriitori”, noii publicaţii i s-a dat numele oraşului, „Timișoara”.
Greul abia acum începea. Lipsa mijloacelor tehnice şi materiale, lipsa unui sediu stabil, publicaţia funcţionând la începuturile ei în spaţii neadecvate, improvizate cu greutate, au adus mari greutăţi tinerilor scriitori şi jurnalişti dornici să înceapă un nou drum în presa timişoreană. Fără personal specializat pentru presă, fără oameni care să facă munca administrativă şi de distribuţie, fără redactori cu experienţa de ziar și cu o experienţă scăzută, deşi entuziasmul era uriaş, iar convingerile de reuşită erau fără limite, era destul de greu de înţeles că noua publicaţie se vrea, în timp, una demnă de respect pentru tot ceea ce înseamnă cuvânt scris şi idei inovatoare.
Primul număr al publicaţiei a apărut în 23 ianuarie 1990, echipa redacţională ambiţionându-se să scoată de sub tipar o ediţie întreagă cu patru pagini, în aceste pagini fiind cuprins spiritul revoltei Timişoarei, dar şi al întregii ţări. Bineînţeles, în apariţia primului număr al publicaţiei „Timișoara”, un rol important a revenit noii puteri instaurate şi în teritoriu, Frontul Salvării Naţionale, formaţiune care urma să administreze provizoriu instituţiile ţării, inclusiv la nivel judeţean şi local.
Colectivul drapeliştilor, grupat sub numele unui ziar nou, a continuat jocurile de culise şi aproape că a reuşit să dizolve puterea provizorie, întreaga conducere a judeţului şi a Timişoarei fiind asigurată de forţele armatei.
Pe prima pagină a primului număr a publicaţiei „Timișoara” a fost tipărit un comunicat al Frontului Salvării Naţionale, prin care echipa redacţională primea acordul de a face ziarul, pe aceeaşi pagină fiind publicată şi o Declaraţie de principiu, cu o parte din elementele de ghidaj în activitate. Încă din acest prim număr, apărut în 23 ianuarie 1990, întreaga echipă redacţională îşi asuma independenţa faţă de orice structură politică, socială şi administrativă, aici fiind incluse Frontul Salvării Naţionale, procuratură, poliţie, armată, partide politice. Pagina a doua a fost dedicată comunicatelor şi articolelor ce făceau referire la alegerile locale pentru constituirea consiliilor judeţene şi municipale ale noii puteri, alegeri ce au avut loc la sfârşitul lunii ianuarie 1990, aceste alegeri fiind primele alegeri libere după evenimentele din decembrie 1989. În cea de-a treia pagină a publicaţiei a fost reprodusă caricatura dictatorului comunist în ipostaza de vampir, iar în pagina a patra au fost publicate trei articole şi mica publicitate. În această pagină a patra din primul număr al publicaţiei a fost anunţată intenţia redacţiei ziarului „Timișoara” de a declanşa ampla anchetă în privinţa morţilor şi dispăruţilor în timpul evenimentelor din Decembrie 1989 din oraşul Timişoara.
Primul număr al ziarului „Timișoara” se datorează unei echipe strâns unite în jurul principiilor enunţate în noul ziar, o întreagă echipă lucrând efectiv la editarea acestuia, fiind girat de un comitet compus din Nicolae Bădilescu, Ion Monoran, Gheorghe I. Sînmărtinean şi Lucian-Vasile Szabo.
Cel de-al doilea număr al noii publicaţii timişorene avea să apară în 24 ianuarie 1990. Acest al doilea număr din ziarului „Timișoara” ţine promisiunile primului număr şi scrie despre morţii ucişi în decembrie 1989 în oraşul bănăţean.
Atât numărul unu cât şi numărul doi al ziarului „Timișoara” au fost redactate în fostul sediu al oficiosului partidului unic până în 1989, actualul sediu al Consiliului Judeţean şi al Prefecturii Timiş. După cel de-al doilea număr, vechiul ziar al comuniştilor, cu numele schimbat, a revenit în sediul în care a fost iniţial, noua publicaţie „Timișoara” fiind nevoită să găsească un nou spațiu pentru redacţie.
Numărul trei al ziarului a apărut în 26 ianuarie 1990, sediul redacţiei fiind stabilit într-o încăpere aflată în Casa Universitarilor din municipiul Timişoara. Cel de-al treilea număr al ziarului „Timișoara” a apărut într-un tiraj fabulos, 60.000 de exemplare, fiind girat de o echipă redacţională compusă din Ion Monoran, Marcel Sămânţă, cpt. Gheorghe Sânmărtinean şi Lucian-Vasile Szabo. De distribuţia acestui număr s-a ocupat Lucian-Vasile Szabo, apelând la colegii săi din Casa Universitarilor, iar treptat de distribuţia ziarului „Timișoara” s-a ocupat George Lână. Cel de-al treilea număr al ziarului avea să fie mult mai bine realizat. În acest număr apare celebrul articol al cărui autor este prof. George Şerban, „Aceeaşi Mărie, cu altă pălărie”, articol în care autorul Proclamaţiei de la Timişoara trage un semnal de alarmă faţă de noua putere instaurată în România prin forţă revoluţionară, subliniind că faţă de puterea politică a Frontului Salvării Naţionale, trebuie menţinută distanţa, iar acţiunile lui privite critic. „Descentralizarea ţării nu este un merit propriu F.S.N. Este voinţa mare şi unică a întregii naţiuni, pe care oricare alţi oameni, treziţi ca şi ei, din pură întâmplare, la putere, ar fi fost siliţi să o îndeplinească fără întârziere”, spune George Şerban în articolul său. Toate aceste observaţii ale prof. Şerban porneau de la faptul că F.S.N.-ul refuza să-şi precizeze culoarea politică, fiind suspectat că doreşte instaurarea în România a unui socialism cosmetizat, reformat. Distinsul ideolog român afirma în articolul său credinţa că România are nevoie de reforme radicale, respingând vreo formă de cosmetizare a vechiului regim, perestroika, scria domnia sa în articol, „nu a adus deocamdată ţărilor din Răsărit decât stagnare, haos economic, inflaţie, tensiune socială explozivă. Sângele martirilor ne-a dat şansa, unică în Estul Europei, de a putea alege şi altceva decât scamatoria numită «comunism cu faţă umană»”.
Aceasta ar fi, pe scurt, istoria primelor trei numere ale ziarului „Timișoara”, primul ziar privat înfiinţat în oraşul bănăţean după momentul Decembrie 1989, ziarul spiritului timişorean, publicaţie independentă de opinie şi informaţie care şi-a păstrat consecvenţa pentru instaurarea unui stat de drept în România şi care a continuat neîntrerupt ediţia tipărită.
Ce a urmat, se cunoaște. Ziarul „Timișoara” și-a continuat, în ciuda tuturor piedicilor, drumul pe care plecase în ianuarie 1990. Lupta pentru o Românie fără comunism, principiile Proclamației de la Timișoara, statul de drept, democrația reală, drepturile omului, dreptul la proprietate au fost câteva dintre direcțiile pe care publicația le-a clamat și le-a apărat cu fiecare apariție a sa. Desigur, ziarul „Timișoara” a fost, în primul rând, o publicație a orașului, a oamenilor săi... Lovit, mai mereu, din toate părțile, ziarul a reușit să reziste, deși din punct de vedere economic a fost, cu fiecare an care a trecut, din ce în ce mai greu.
Spiritul care a însuflețit mereu redacția „Timișoara”, indiferent unde s-a aflat aceasta, s-a transmis din generație în generație, și iată că, mâine, intrăm în anul treizeci și unu de activitate neîntreruptă. Iar acest lucru nu ar fi fost posibil dacă, în anul 1995, un om cu suflet mare, timișorean autentic, nu ar fi preluat ziarul, ducându-l mai departe, prin încrengătura tot mai deasă a realităților românești…
Astăzi, un grup de fideli componenți ai redacției „Timișoara”, alături de colaboratori mai noi, duce mai departe moștenirea lăsată Timișoarei de cei care, în ianuarie 1990, au început să scrie un capitol mereu deschis al presei libere din România.