„Fondul clasei” și „fondul școlii” sunt bani care li se cer ilegal elevilor, iar această formă de corupție trebuie să înceteze. Copiii nu sunt vinovați pentru că autoritățile nu alocă fondurile necesare și nici obligați să scoată din buzunar bani a căror destinație nu poate fi verificată.
Elevii din județul Timiș s-au săturat să modernizeze școlile pe banii lor. Nu este un secret faptul că în cele mai multe unități de învățământ preuniversitar, copiilor li se cer bani pentru a îmbunătăți dotările din sălile de clasă, sau pentru a moderniza diferite cabinete. Probabil ați ghicit, este vorba de ”fondul clasei” și ”fondul școlii”, bani care li se cer elevilor, ilegal, de către profesori, diriginți și directori. În cel mai fericit caz sumele sunt cheltuite pentru a cumpăra materiale didactice, sau pentru a renova anumite spații, însă acest lucru nu poate fi verificat. Totuși, îmi vine greu să cred că pe traseu nu există și ”scurgeri”, mai ales că atunci când lucrezi cu mierea e greu să nu te lingi pe degete.
„<<Fondul clasei>> sau <<fondul școlii>> sunt două fenomene care au apărut ca urmare a finanțării necorespunzătoare a unităților de învățământ, însă colectarea lor este ilegală și se plătește!
Cei responsabili pentru subfinanțarea școlilor sunt primarii, care au obligația să asigure fondurile necesare funcționării unităților, prin finanțarea complementară. Din păcate sunt multe cazuri în care aceștia refuză să aloce bani, din cauza dezinteresului acordat educației. Nu în ultimul rând sunt și directori care aleg să nu deranjeze autoritatea locală, dacă există această posibilitate de a cere bani elevilor.
Deși Constituția României subliniază caracterul gratuit al învățământului de stat, există mai multe situații în care elevii și părinții vin cu bani de acasă, iar acest fenomen trebuie să se oprească”, se arată într-un comunicat emis de Asociația Elevilor din Timiș și Consiliul Județean al Elevilor Timiș.
Pentru a nu face presupuneri, pentru a identifica exact unitățile de învățământ în care elevilor li se percep taxe ilegale, reprezentanții tinerilor au distribuit un formular pentru a fi completat de colegii lor din școlile din județ. Copiilor li se cer informații legate de unitatea de învățământ de care aparțin, pentru ce au fost solicitate sumele ilegale, cine le-a colectat și care este valoarea lor. Potrivit reprezentantilor Asociației Elevilor Timiș și ai Consiliului Județean al Elevilor, rezultatele vor fi publicate sub anonimat. Mai mult decât atât, tinerii sunt hotărâți să ia legătura atât cu primarii care nu au alocat unităților de învățământ fondurile necesare pentru modernizare, cât și cu profesorii și directorii care au cerut copiilor, ilegal, diferite sume de bani.
Reprezentanții celor două entități vor cere și sprijinul celor de la Inspectoratul Școlar pentru a distribui chestionarul, dar și pentru a rezolva problemele pe care le vor identifica în școlile din județ.
Rămâne de văzut cum vor răspunde autoritățile la acest demers inițiat de tineri și dacă vor accepta să lupte alături de ei, în prima linie, împotriva corupției.
Chestionarul poate fi completat pe perioadă nedeterminată pe pagina de facebook a Asociației Elevilor Timiș, dar și accesând linkul de mai jos:
https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLScRhaTcfRKE_QLEEUVGiMQAYWgUPkadLa88Rxdpo4dIo6_paQ/viewform
Răzvan Idvorean
Sursă foto: Digi24

