Iarna s-a instalat la Timișoara cu temperaturi scăzute și precipitații. Pentru ca circulația să se poată desfășura în condiții bune, Comitetul de iarnă al primăriei a luat mai multe măsuri. În cursul nopții trecute s-a intervenit cu zece utilaje, pentru prevenirea formării poleiului pe căile de acces, de intrare și ieșire, poduri, pasaje și străzi principale. S-a folosit o cantitate de 224 tone de material pe o suprafață de 2.243.676 mp din municipiul Timișoara. 

Reprezentanții primăriei țin să reamintească faptul că, în conformitate cu reglementările legale, cetățenii, instituţiile publice, firmele, persoanele juridice şi asociaţiile de proprietari au obligația de a îndepărta zăpada şi gheața de pe trotuarele din faţa imobilelor şi a clădirilor în care locuiesc sau îşi desfăşoară activitatea, imediat după ninsoare. Aceștia au obligația și de a curăţa rigolele din faţa caselor sau magazinelor și de a îndepărta zăpada și gheața(țurțurii) de pe acoperişurile imobilelor, de pe burlane sau de atenţionare a pietonilor asupra pericolului iminent, prin marcarea corespunzătoare a perimetrului expus. Neîndeplinirea obligațiilor amintite anterior se sancționează contravențional.

Pentru a sesiza orice probleme legate de serviciile de deszăpezire de pe teritoriul orașului, cetățenii au la dispoziție următoarele numere de telefon: 0737.770.527, 0356/401051, 0356/401052, 0356/918 - dispecerate SC Brantner Servicii Ecologice SRL, disponibile non-stop. De asemenea, acestea se pot anunța prin Biroul Salubrizare din cadrul primăriei, sunând la numărul de telefon 0256/408335 sau direct pe site-ul municipalității www.primariatm.ro, la secțiunea Sesizări/Străzi și trotuare. (I.N.)

FOTO: arhivă