Primăria Municipiului Timișoara și Direcția Județeană pentru Cultură Timiș vor încheia un protocol de colaborare privind clădirile monumente istorice individuale și clădirile situate în ansambluri și situri istorice protejate, aflate în Timișoara.
Protocolul urmează să fie supus aprobării Consiliului Local Timișoara, în următoarea ședință de plen, iar în cadrul protocolului, Direcția Județeană pentru Cultură Timiș va elabora documentul „Obligația privind folosința monumentului istoric”, care cuprinde datele de identificare ale clădirii, obligațiile proprietarilor, date privind starea generală de conservare a clădirii etc.
Primăria Municipiului Timișoara va oferi acces specialiștilor direcției la imobilele pe care le are în proprietate sau administrare și va pune la dispoziție, cu titlu gratuit, documente relevante din arhiva instituției.
Printr-un comunicat transmis de Biroul de presă al primăriei Timișoara, către mass-media, pentru publicare, li se reamintește „proprietarilor de clădiri monument istoric că pot beneficia de servicii de consultanță cu titlu gratuit, oferite de specialiștii Biroului Reabilitare Cartiere Istorice și Monumente al Primăriei Municipiului Timișoara”. Acest Birou își are sediul pe strada Ștefan cel Mare nr. 2 și are programul de lucru cu publicul, de luni până vineri, în intervalul orar 9 - 16, iar programări se pot face la numărele de telefon 0752 224.171, 0374 555.160, sau prin e-mail-ul: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Cornel S.