La fel ca în anii precedenți, Familia Regală a României a desfășurat de-a lungul anului 2021 numeroase activități publice de interes național, fiind prezentă în vizitele din afara țării și în țară, la numeroase evenimente ce au avut loc la reședințele regale. Toate vizitele și evenimentele de la reşedintele regale au fost acoperite financiar de Asociaţia Casa Majestăţii Sale și Fundaţia Colecția Famillei Regale.

Activitățile Familiei Regale a României în anul 2021 au fost:
• 237 de acţiuni publice în Capitală, în comunităţi din ţară și în străinătate pe teme militare, diplomatice, economice, educaţionale, sociale, sportive, de sănătate, stiinţifice și artistice;

• 17 prezenţe în localităţi din ţară (Cluj-Napoca, Cernica, Predeal, Cisnădioara, Ploiesti, Chisinău-Criș, Alba Iulia, Sinaia, Horezu, 8xSăvârsin);

• 7 vizite în străinătate (Marea Britanie, Polonia, Germania, Italia, Austria, Slovacia, Turcia - participare online);

• 14 discursuri video ale Custodelui Coroanei și Principelui Radu adresate societăţii românesti pe teme legate de COVID-19, Crucea Roșie, Fundaţia Regală Margareta a României și aspecte privitoare la situaţia specială în care s-a găsit societatea românească în anul 2020;

• 9 mesaje transmise de Majestatea Sa unor înalţi demnitari ai lumii și unor instituţii și organizaţii din ţară, în condiţiile izolării cauzate de COVID-19.

• 47 de scoli, licee, universităţi și organizaţii poartă nume regal, în România și în Republica Moldova;

• 67 de instituţii si organizaţii au înalt Patronaj regal, în România, Republica Moldova, Franţa și Marea Britanie;

• 8 burse de studii universitare anuale acordate personal de Majestatea Sa Custodele Coroanei și de A.S.R. Principele Radu;

• 37 milioane de accesări pe www.romaniaregala.ro/ la sfârșitul anului 2021;

• două importante discursuri ale Majestăţii Sale Regina Margareta, Custode al Coroanei României, pe teme legate de România, Uniunea Europeană și N.A.T.O. la Seara Regală pentru Corpul Diplomatic acreditat la București; mesajul de Crăciun adresat românilor;

• Majestatea Sa Regina Margareta, Custode al Coroanei României, cea mai importantă personalitate feminină din România (Forbes România 2021).

Începând de la prima vizită N.A.T.O. a Regelui Mihai I, în martie 1997, Familia Regală a avut:
• 11339 activităţi publice în ţară și în afara ei;
• 365 de vizite oficiale sau publice în alte state de pe mapamond;
• 181 de întâlniri cu șefi de Stat sau Parlament din lume (130 în străinătate și 51 la București).

Cornel S.
Sursa: www.romaniaregala.ro
Foto: www.romaniaregala.ro