Clădire construită între anii 1902-1903, în stil neogotic englez, victorian, după planurile arhitecților Iacob Klein din Timișoara și Leopold Baumhorn din Budapesta, ce a costat 385.000 coroane, acum, monument istoric, în care își desfășoară activitatea Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva”, intră, începând cu anul 2022, în lucrări de reabilitare. În acest sens, Primăria Municipiului Timișoara a lansat licitația pentru lucrările de execuție aferente proiectului „Reabilitare fațade, acoperiș și tâmplărie la Liceul Pedagogic «Carmen Sylva»”. Lucrările vizează reabilitarea pereților exteriori în mod unitar, hidroizolarea și termoizolarea fațadei, iar tâmplăria exterioară va fi restaurată folosind același tip de material ca și cel existent. Pentru siguranța elevilor, structura de lemn a acoperișului va fi tratată cu substanțe care să îl protejeze de incendii, iar consolidarea întregii structuri a clădirii se va face acolo unde este necesar.
Edificiul în care-și desfășoară activitatea Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara nu respectă, în acest moment, cerințele de eficiență energetică, iar reabilitarea termică a fațadelor și a acoperișului va produce economii operaționale de aproximativ 390.000 lei în fiecare an. Astfel, costurile investiției vor fi acoperite în 15 ani, conform documentației. Calculele au la bază costurile pentru energie, aferente anului 2020.


„Am făcut în 2021, ca administrație, plăți record de peste 30 de milioane de lei pentru investițiile în infrastructura educațională a orașului Timișoara și alte 4 milioane de lei pentru reparații punctuale. Vom investi, în continuare, în viitorul copiilor noștri și în 2022”, anunță viceprimarul Ruben Lațcău.


Valoarea estimată pentru contractul de execuție este de 5.850.202,04 lei (T.V.A. inclus). Durata de execuție este de 12 luni, iar societățile interesate au termen până în data de 3 februarie 2022, ora 15, să-și depună ofertele.
Anunțul poate fi vizionat aici: https://www.e-licitatie.ro/pub/procedure/view/100178893/.

Cornel Seracin