În data de 20 decembrie 1989 Timișoara a devenit primul oraș liber de comunism din România. Atunci, autoritățile comuniste au renunțat la represalii și s-au retras.
20 decembrie 1989. Era o zi de miercuri, iar în fabricile timișorene nimeni nu mai lucra; tot orașul s-a revărsat pe străzi.
Cu speranța că îi vor opri pe oameni să iasă în stradă, activiștii de partid promiteau prime de merit fruntașilor în producție. Nimeni nu le-a dat însă ascultare. Încet-încet, marea de oameni de pe străzi s-a adunat în centrul orașului. În jurul orei 12, în Piața Operei s-au strâns zeci de mii de oameni, veniți de pe toate platformele industriale ale urbei. Trupele de securitate, miliția și armata și-au retras în unități dispozitivele, în vreme ce reprezentanții demonstranților au urcat în balconul Operei. Odată cu deschiderea acestuia, revoluționarii Lorin Fortuna, Claudiu Iordache, Ion Savu, Petru Boroșoiu și alții s-au adresat mulțimii, realizând o primă coordonare a mișcării populare și făcând cunoscute ideile Frontului Democrat Român. S-au citit revendicările mulțimii, așa cum au fost ele scandate zile întregi pe străzile orașului și devenite puncte ale proclamației FDR.
Din 20 și până în 22 decembrie adunarea populară din Piața Operei a durat continuu: s-au scandat lozinci, s-au spus rugăciuni, s-au recitat poezii. Lumea a ascultat cu sufletul la gură discursul lui Ceaușescu, în care manifestanții au fost numiți bandă de huligani și de fasciști. A fost huiduit de revoluționarii hotărâți să sfideze dictatura comunistă. Muncitori din mai multe orașe din Oltenia au fost trimiși la Timișoara pentru a înnăbuși mișcarea „huliganilor unguri”. O dictatură opacă i-a învrăjbit pe români unii împotriva altora, pentru a-și păstra puterea, dar oamenii au primit mâncare și și-au putut cumpăra din magazine mezeluri și carne, pe care unii nu le mai văzuseră de multă vreme. Firește, ei au fraternizat cu demonstranții și s-au întors în orașele lor spunând adevărul despre ceea ce se întâmpla la Timișoara.
Așteptând de la popor să apere socialismul, Ceaușescu a obținut o reacție contrară, pentru că la Lugoj, Arad, Sibiu, Cluj, Brașov și alte orașe oamenii au ieșit în sprijinul Timișoarei. În fine, timișorenii nu au mai fost singuri.
Luni, 20 decembrie 2021, la ora 12, sirenele au răsunat din nou la Timișoara pentru a marca momentul istoric. Închei cu un fragment din ultimul discurs rostit de Regele Mihai în Parlamentul României, în data de 25 octombrie 2011, care ar trebui să ne facă pe toți să înțelegem cum trebuie să ne raportăm la România zilelor noastre: „Stă doar în puterea noastră să facem țara statornică, prosperă și admirată în lume. Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri. Așa să ne ajute Dumnezeu!”.
Vom reuși să păstrăm Timișoara liberă?
20 decembrie 2021. La 32 de ani de la revoluția din decembrie 1989, la 32 de ani de când Timișoara a devenit primul oraș liber de comunism din România, incompetența autorităților a lovit exact în kilometrul 0. Este vorba de Piața Victoriei din Timișoara, de unde, din balconul operei, în decembrie 1989, s-au ținut primele discursuri libere.
Așa cum s-a întâmplat în fiecare an, și acum sirenele au sunat în Timișoara pentru a marca momentul istoric, însă, întâmplător sau nu, „i s-a băgat pumnul în gură”, fix celei din centrul orașului. Aceasta nu s-a auzit din cauza unei defecțiuni tehnice, spun autoritățile, deși a fost testată în cursul zilei.
Revoluționarii prezenți luni, 20 decembrie 2021 în balconul operei au tras ei un semnal de alarmă, strigând din nou „Rușine să vă fie”, „Libertate” și „Jos comuniștii”, așa cum au făcut-o și în decembrie 1989.
Răzvan IDVOREAN

