În urma unei acțiuni fulger a polițiștilor locali din Timișoara pe străzile Pop de Băsești, Mangalia, Preyer, Barițiu și Crizantemelor, au fost ridicate mai multe mașini parcate neregulamentar, au fost identificate rampe de deșeuri și au fost aplicate sancțiuni pentru lipsa curățeniei. 

Astfel, pe strada Pop de Băsești au fost verificate mai multe imobile la care nu există contract pentru preluarea deșeurilor, au fost depistate autovehicule parcate neregulamentar și rampe de deșeuri provenite din dezmembrarea de mașini, fiind aplicate patru sancțiuni contravenționale, una dintre acestea pentru lăsarea în libertate a unui câine de talie mare pe domeniul public. Trei dintre autovehiculele staționate în stația STPT au fost ridicate, împreună cu lucrătorii SDM. De asemenea, reprezentanții Retim au salubrizat cele două rampe din zona respectivă. 

Polițiștii locali au aplicat un număr de 14 colante autovehiculelor parcate neregulamentar pe străzile Crizantemelor, Mangalia și Preyer, pe ultima din cele trei străzi trotuarul fiind impracticabil din cauza acestora, iar pietonii fiind nevoiți să meargă pe liniile de tramvai.

Tot în aceste zone, dar și pe strada Gh. Barițiu au fost aplicate cinci sancțiuni pentru lipsa contractelor cu societatea de salubrizare, pentru abandon de deșeuri pe domeniul public și neintreținerea curățeniei, au fost comunicate pentru salubrizare un număr de șase rampe de deșeuri amestecate și 23 de locații în care se aflau deșeuri vegetale. 

Un autovehicul parcat sub podul de la fosta fabrica de țigări a fost ridicat de polițiștii locali împreună cu lucrătorii SDM. 

Astfel de acțiuni fulger vor mai fi organizate de polițiștii locali care vor viza atât problema autovehiculelor staționate neregulamentar, cât și abandonarea de deșeuri pe domeniul public și neîntreținerea curățeniei în fața imobilelor de locuit, cetățenii având această obligație potrivit HCL 371/2007, în caz contrar riscând sancțiuni drastice, transmit reprezentanții Poliției Locale Timișoara. (I.N.)