Autoritățile locale anunță restricționarea traficului rutier pe Calea Torontalului, pe tronsonul cuprins între bulevardul Cetății și piața Consiliul Europei. Mai exact, în perioada 16 - 19 noiembrie 2021, de la ora 7, până la ora 21, se va închide sensul de mers spre piața Consiliul Europei. Circulația rutieră va fi deviată pe sensul opus, urmând să se desfășoare pe câte o singură bandă de circulație.
Măsura este necesară în vederea executării lucrărilor de aşternere a stratului de uzură, respectiv a covorului asfaltic.
„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat conducătorilor auto și recomandăm pe cât posibil evitarea zonei de lucrări”, transmit reprezentanții primăriei. (I.N.)

